Se afișează postările cu eticheta Piept de pui la gratar cu ceapa rumena si salata de varza rosie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Piept de pui la gratar cu ceapa rumena si salata de varza rosie. Afișați toate postările
joi, octombrie 20, 2011

Piept de pui la gratar cu ceapa rumena si salata de varza rosie


 Va recomand o reteta rapida si gustoasa, mai din zilele noastre si nu tocmai de pe valea Tarnavelor, dar ar putea  deveni. Mama nu facea gratare din piept de pui, desi ,,curtea gainilor,, era plina de oratanii in fiecare an, insa nu-mi amintesc in copilaria mea, gratarele sa fi ocupat un loc important. Asadar ele ocupa un loc de cinste in zilele noastre, cand timpul se scurge rapid si parca nu mai dorim sa stam prea mult prin bucatarie, dar am vrea sa stim ca cei dragi sunt hraniti si multumiti. Iata reteta de Piept de pui la gratar cu ceapa rumena si salata de varza rosie.
Timp de preparare:  40 minute.
Ingrediente: 1 piept de pui dezosat de aprox 600 de grame, 4 cepe albe, 50-60 ml ulei, 1 varza rosie (a mea a cantarit vreo 700 g), 2 cepe rosii, otet balsamic, sare, piper, patrunjel verde.
Mod de preparare: se incepe cu prepararea salatei de varza. Puneti varza rosie taiata fideluta intrun castron sau cratita, adaugati 1 lingurita de sare grunjoasa (mai adaugati pe parcurs daca e nevoie), frecati varza cu sare, adaugati ceapa taiata pestisori sau o razuiti pe razatoarea cu gauri mari (eu asa am procedat), stropiti salata cu otet balsamic dupa gust, piperati, amestecati si salata e gata. Gasiti reteta salatei din varza rosie si  aici. Lasati deoparte salata de varza si treceti la prepararea gratarelor.
Pieptul de pui se taie felii, se bate cu ciocanul de carne, se sareaza, se pipereaza, se unge cu putin ulei, se pune pe gratar(eu am folosit gratarul pe aragaz).
Pana se fac gratarele, preparati ceapa alba in felul urmator: intro tigaie puneti cele 50 ml ulei la incins, taiati ceapa alba pestisori, o adaugati peste ulei si rumeniti cam 7-10 minute la foc potrivit, amestecand mereu. Cand ceapa este gata, asezati pe o farfurie cate 2 gratarele, 2 linguri de ceapa, alaturi de salata de varza rosie. Peste gratare, presarati patrunjel verde tocat marunt. Cantitatile sunt pt 3 portii.