Se afișează postările cu eticheta Ciorba de varza cu perisoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ciorba de varza cu perisoare. Afișați toate postările
vineri, octombrie 16, 2015

Ciorba de varza cu perisoare


O potrivire de nota 10 intre varza si carnea de porc proaspata sau afumata, se stie nu de ieri de azi, de aceea mi-a venit ideea acestei gustoase ciorbe.
Timp de preparare: 1 ora si 30 minute.
Aveti nevoie de: o varza, 2 sau 3 morcovi, patrunjel radacina si frunze, 1 ceapa potrivita ca marime (de marimea unui ou) marar, cimbru, 150 sau 100 ml bulion, sare, putin otet.
Pentru perisoare: 1/2 kg carne tocata de porc, 2 linguri de orez fara impuritati si spalat, 2 oua intregi, 1 lingura gris, putina sare, 1 lingurita piper macinat.
Mod de preparare: puneti la fiert intr-o oala 3 litri si jumatate de apa. Cand fierbe apa, adaugati ceapa morcovii, patrunjelul, toate curatate, spalate, taiate cubulete. In timp ce fierbe zarzavatul, preparati perisoarele din ingredientele pt perisoare (amestecati bine toate ingredientele pt perisoare, apoi cu mainile usor umezite luati putina compozitie si formati perisoare). Puneti perisoarele la fiert in oala cu zarzavat, fierbeti putin sa se prinda perisoarele(cam 5 minute) si adaugati varza taiata patratele sau cum doriti. Adaugati sare dupa gust, o crenguta de marar si 1 lingurita cimbru uscat. Fierbeti ciorba la foc potrivit. Cand perisoarele sunt fierte adaugati bulionul, gustati ciorba si daca va place mai acra adaugati putin otet. Mai clocotiti ciorba 2 minute, stingeti focul si presarati in oala putin patrunjel verde tocat. Daca doriti puteti consuma cu smantana, adaugand direct in farfurie.