Timp de preparare:
50 minute (complexitate redusa)
Ingrediente:
6-7 oua, 1 cutie pate ficat de pasare, 2 lingurite unt, 1 ceapa mica
razuita pe razatoarea cu gauri mici(sau 1/2 daca e mai mare), 3
crengute patrunjel verde tocat marunt, 1/2 lingurita piper macinat,
sare.
Pt maioneza: cateva galbenusuri din ouale fierte, 2 galbenusuri crude,
2 lingurite mustar, ulei. La maioneza deja preparata eu mai folosesc 2
linguri smantana sau iaurt danone, pe care le adaug inainte de a pune
maioneza pe platou.
Mod de preparare:
Se fierb ouale tare, se decojesc, se taie in jumatate pe lungime si
scoatem galbenusurile. Intre timp pregatim maioneza: zdrobim bine 2 sau
3 galbenusuri fierte cu alte 2 crude, adaugam mustarul, omogenizam
bine, apoi adaugam cate putin ulei si amestecam continuu(eu folosesc
robotul) pana se obtine o maioneza consistenta. Daca va place cu multa
maioneza, atunci veti prepara mai multa. Cand ati terminat de preparat
maioneza, adaugati smantana sau iaurtul si omogenizati.
Mai avem de pregatit
umplutura astfel: restul galbenusurilor se
zdrobesc bine cu furculita, le amestecati cu pateul, untul, ceapa
razuita, piperul, sare dupa gust si verdeata tocata fin. Cu aceasta compozitie umplem jumatatile de oua, le asezam cu umplutura in jos pe un platou, in mijloc
turnam maioneza si ornam dupa imaginatie.
Am postat 3 platouri pregatite in ocazii diferite.
Pentru realizarea platoului cu ciupercute, procedati in felul urmator: umpleti jumatatile de oua cu umplutura preparata, asezati ouale cu umplutura in jos, pe jumatatile de ou asezati palarii din rosii mai mici, proaspete, pe care le infigeti in ou cu 2 bucati de scobitoare, apoi ornati palarioara ciupercutelor cu putina maioneza.