Se afișează postările cu eticheta Rulada din burta de porc proaspata si carnat afumat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rulada din burta de porc proaspata si carnat afumat. Afișați toate postările
duminică, ianuarie 06, 2013
Rulada din burta de porc proaspata si carnat afumat
Printre bucatele pentru Anul Nou am preparat o rulada din burta proaspata de porc si carnat afumat. Am optat pt acest fel de mancare deoarece se poate pregati cu o zi inainte.
Timp de preparare: 4 ore.
Ingrediente: 1 bucata burta proaspata de porc (1 kg si vreo 400 grame), 1 bucata carnat afumat, piper macinat, condiment pentru carne de porc la plic, 2 foi dafin, 1 lingurita piper boabe, 800-1000 ml vin alb, 3-4 catei de usturoi, apa, ata pt legat rulada.
Mod de preparare: bucata de burta se spala, se sterge cu un prosop absorbant, se aseaza pe un carpator, se bate cu ciocanul de carne, se sareaza, se pipereaza. La un capat al burtii se pune bucata de carnat curatata de membrana si incepeti rularea bucatii de burta din partea in care ati pus carnatul, spre partea opusa. Legati rulada cu ata (eu nu am avut sfoara alimentara si am legat rulada cu ata de macrame). Recunosc, am cam chinuit-o, am procedat cum m-am priceput si a iesit cam ce vedeti. Puneti rulada intr-o oala, acoperiti-o cu apa, adaugati vinul, foile de dafin, piperul boabe, usturoiul, condimentul pentru carne de porc, putina sare si fierbeti-o cam vreo 3 ore la foc domol. Gustati apa in care fierbe si mai adaugati sare daca e nevoie, mai completati cu apa cand aceasta scade. Tot timpul rulada sa fie acoperita de apa. Lasati-o in oala pana ziua urmatoare, cand incingeti din nou oala pana la primele clocote, scoateti rulada si puneti-o intr-o tava de friptura, adaugati putina apa din oala in care a fiert, dati tava la cuptorul preincalzit, rumeniti rulada, scoateti-o pe un carpator, portionati-o, apoi curatati ata. Noi am servit-o alaturi de cartofi natur si castraveti murati. Aceasta rulada se poate consuma la fel de bine si rece alaturi de aperitive.
Am adunat cu multa rabdare de-a lungul timpului, de la persoane dragi mie precum mama, prietene apropiate, foste colege, aceste retete pe care cu mare drag vreau sa le fac cunoscute persoanelor interesate. Am asternut in filele virtuale ale blogului retete gustoase, rapide sau economice, unele dulci ca placerile vietii, altele pretuite ca sarea-n bucate. Gasiti aici, retete de aluaturi, supe, ciorbe, preparate cu si fara carne, conserve, salate, prajituri sau torturi, sosuri, bauturi, de pe valea Tarnavelor, din Ardealul meu drag.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)




