Se afișează postările cu eticheta Retete de post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Retete de post. Afișați toate postările
luni, noiembrie 21, 2022

Pateu din năut de post


  
 
Pateul de năut este un preparat care poate fi consumat în perioadele de post. Năutul este sănătos și gustos, conține vitamine și minerale, fibre, controlează apetitul. Când vreți să pregătiți pateu de năut, începeti cu înmuierea năutului în apă rece de seara până dimineața. După înmuiere, spălați năutul în câteva ape, apoi fierbeți cam 2 ore sau cât vă place de fiert. După fierbere se strecoară și se lasă să se răcească.

Aveti nevoie de:

-1 cană de năut fiert

-1 ceapă albă uscată mare

-4 căței de usturoi 

-100 ml ulei floarea-soarelui 

-2 lingurițe de boia dulce 

-sare, piper după gust 

-zeamă de lămâie (eu am folosit de la o jumătate de lămâie 

Mod de preparare:

Într-un bol puneți cantitatea de năut fiert și scurs de apa, ceapa și usturoiul mărunțite, restul ingredientelor și cu un mixer vertical, mixați bine ingredientele pana obțineți o compoziție fină și densă de consistența pateului. Mai potriviți gustul de sare și piper dacă e necesar și pateul este gata. Este foarte gustos, eu îl mănânc cu măsline verzi sau cu roșii. Aceasta este rețeta de pateu din năut, sper sa încercați și sa va placă. 





duminică, noiembrie 20, 2022

Supă cremă de dovlecei

Supa cremă de dovlecei e potrivită mai ales pentru perioadele de post, dar o puteți face în tot timpul anului, deoarece dovlecelul se găsește permanent. Rețeta e simpla, se face destul de repede.
Aveți nevoie de:
-800 g dovlecel din care scoateți samburii
-3 sau 4 morcovi
-2 cepe albe
-1 rădăcină patrunjel
-o jumătate țelină mai mare
-150 ml ulei de floarea soarelui
-2 sau 3 frunze de dafin
-sare, piper după gust
Mod de preparare:
Se curata zarzavatul, se taie bucatele, nu contează aspectul pt ca vor fi fierte.
Într-o oală pt supă, încingeți uleiul, adăugați ceapa, căliți cam 3 sau 4 minute, adăugați și restul de zarzavat, continuați călirea zarzavatului încă vreo 5 sau 6 minute, timp în care amestecați cu lingura de lemn sa nu se ardă. După călire, acoperiți cu apa și fierbeți pana când zarzavatul se înmoaie bine. Potriviți gustul de sare și piper. După fierbere, scoateți frunzele de dafin și blenduiți compoziția și obțineți o supă cremă delicioasă. Serviți fierbinte cu puțin ulei de măsline deasupra.
joi, martie 15, 2012

Tocanita de ceapa cu pasta de gogosari in blid de mamaliga


In perioadele de post, in criza de timp, sau orice altfel de criza, una din mancarurile salvatoare este Tocanita de ceapa in diferite variante. Ori ca gatesc acest fel de mancare cu rosii si il numesc simplu Tocanita de ceapa, sau cu mai multe ingrediente sub numele de Tocanita de ceapa cu ardei copt, tot gustos este. Pentru azi va propun o reteta la fel de simpla in care principalul ingredient este, dupa cum sugereaza titlul postarii, tot ceapa. Reteta de azi se numeste: Tocanita de ceapa cu gogosari in blid de mamaliga. Ingredientul care ii confera mancarii un gust deosebit, este pasta de gogosari.
Toacana de ceapa, este o reteta traditionala ardeleneasca, in varianta ei clasica. Intotdeauna se mananca cu mamaliguta calda si muratura dupa preferinta.
Iata reteta:
Timp de preparare: 20 minute
Ingrediente: 7-8 cepe albe, 150-200 ml ulei floarea soarelui, 4 linguri pasta de gogosari, sare, piper macinat, patrunjel verde.
Mode de preparare: cepele se curata, se spala, se taie pestisori, se adauga la uleiul incins, se calesc la foc moale 5 minute, adaugam pasta de gogosari, continuam calirea alte 5 minute. La servire, presaram piper proaspat macinat si patrunjel verde tocat. Asa cum am specificat, se servesc intotdeauna cu mamaliguta calda.


sâmbătă, august 20, 2011

Tocanita de ceapa cu ardei copt, un deliciu!


Inca o reteta simpla, gustoasa, hranitoare, pe care bunica dinspre mama, de pe valea Tarnavei Mari,  o gatea, dar pe care am inceput sa o apreciez, mai tarziu, in cele 4 posturile din timpul anului.
Timp de preparare: 30 minute.
Ingrediente: 150 ml ulei, 6 cepe rosii sau albe, 4 rosii, 5 ardei copti (sunt buni, chiar foarte buni, ardeii copti din congelator), sare, piper, 1 legatura patrunjel verde.
Mod de preparare: curatam ceapa, o spalam, o taiem pestisori. Intro craticioara punem uleiul la incins, adaugam ceapa, calim pana devine sticloasa, adaugam rosiile, apoi ardeiul copt, lasam sa fiarba cam 20 minute la foc domol, saram, piperam, stingem focul. La servire presaram verdeata tocata marunt. Se potriveste de minune cu mamaliguta calda.

sâmbătă, iulie 09, 2011

Zama de loboda rosie cu orez reteta de post


Pt ca e inca sezonul lobodei si noua ne place mult, dar ne si face bine, stiind ca loboba este bogata in vitamine si minerale, indicata in afectiuni hepatice si renale, vrem sa profitam de caltatile ei cat mai mult. Pt azi va propun ,,Zama de loboda rosie cu orez,, o ciorbica racoritoare, recomandata in zilele incinse de vara, se poate manca chiar si rece. Este o reteta de post, doritorii pot adauga smantana in cazul in care nu vor sa posteasca. Iata reteta:
Timp de preparare: 35 minute (complexitate medie)  
Ingrediente: 1/2 kg loboda rosie, 100 ml ulei, 1 ceapa, 3 catei de usturoi, 5 linguri de orez, otet, sare, leustean verde.
Mod de preparare: Incepem cu orezul. 5 linguri cu orez se spala, se pun la fiert 15-20 minute. Cand s-a fiert, il clatim cu apa rece, il scurgem de apa si il lasam deoparte.
Intro oala punem uleiul la incins, adaugam ceapa pe care o calim usor, sa fie sticloasa, apoi adaugam frunzele de loboda rosie, spalate in cateva ape, le calim alaturi de ceapa pana se inmoaie, apoi adaugam vreo 3 litri de apa. Lasam zama la fiert, este suficient 10 minute, loboda fierbe repede. Peste loboda fiarta adaugam orezul, lasam ciorba sa clocoteasca, potrivim gustul de sare, inacrim cu otet si dupa 2 clocote stingem focul. Adaugam usturoiul zdrobit cu presa si o legatura generoasa de leustean verde tocat. Aceasta ciorbica este usoara, racoritoare. 
Puteti servi cu ardei iute, merge de minune langa mamaliga calda si ceapa verde.
Spalam loboda.
Pregatim orezul si ceapa.
Orezul fiert il clatim cu apa rece, il scurgem si il lasam deoparte.
Peste ceapa calita adaugam loboda rosie, completam cu 3 l apa, fierbem zama, adaugam orezul,  si continuam conform retetei .
Este buna, buna, cu ardei iute!

miercuri, aprilie 27, 2011

Ciorba de spanac de post


Nu mi-as fi inchipuit niciodata in copilarie ca voi ajunge sa apreciez vreodata, o ciorbica de spanac, atat de simpla. Cand eram la bunica la tara, in copilaria mea si bunicii tineau tot postul, bunica gatea aceasta ciorba de cateva ori. Alegea sa o gateasca repetat, deoarece este simpla, rapida si foarte energizanta. Spanacul, stim ca are o sumedenie de calitati, el fiind bogat in saruri minerale si vitamine.
Sa va spun insa reteta bunicii.
Timp de preparare: 20-30 minute (cel mai nult dureaza spalatul frunzelor).
Ingrediente: 100 ml ulei, 1 mana frunze verzi de ceapa, 1 kg spanac, 5 catei usturoi, 1 legatura de leustean, sare, otet.
Mod de preparare: incepem cu spalatul spanacului in 3 ape. Dupa ce am spalat spanacul, punem uleiul la incins intro oala de 3 litri, adaugam frunzele de ceapa taiate marunt, le calim putin, apoi adaugam spanacul rupt bucatele. Calim si spanacul pana scade, adaugam vreo 2 litri de apa si fierbem cam 10 minute din momentul in care incepe fierberea. Potrivim gustul de sare si otet, lasam ciorba sa dea cateva clocote apoi stingem focul. Adaugam cateii de usturoi zdrobiti cu presa sau razuiti pe razatoarea cu gauri mici, deasupra presaram leusteanul tocat marunt. Ciorba se consuma cu mamaliguta calda sau rece si ceapa verde sau ardei iute.

marți, aprilie 05, 2011

Mancare de orez cu soia

Timp de preparare: 35 minute.
Ingrediente: 1 cana pt ceai cu orez, un pumn de ardei gras(eu am avut provizii la congelat), 5 rosii cherry, 1 ceapa mica, 2 lingurite boia, condimente ( am avut condimente pt carne de porc), 50 ml ulei, sare, 50 g cuburi soia (cam un pumn bun), 2 catei de usturoi, patrunjel si marar verde.
Intotdeauna primavara cum apare patrunjelul si mararul nu ma mai despart de ele prin bucatarie. Imi place sa dau aroma mancarurilor folosind aceste verdeturi. E foarte important ca ne plac tuturor, nimeni nu face nazuri si le pot folosi fara probleme.
Mod de preparare: incepem cu  soia, pe care o punem la fiert in apa clocotita si sare, in care adaugam cateva crengute de patrunjel verde. Fierbem cuburile de soia cam 20 minute. Punem orezul curatat de impuritati si spalat la fiert in apa cu sare. Cand este fiert al dente, il luam de pe foc, il clatim in apa rece, dupa care il punem iar la fiert adaugand peste el doar o cescuta de apa. Adaugam rosiile curatate de pielita si ardeiul gras, lasam mancarea la foc mic. Intre timp intro tigaie incingem uleiul, adaugam ceapa taiata foarte marunt, calim usor 1 minut, adaugam boiaua, amestecam si turnam peste orez. Fierbem la foc mic nu mai mult de 10 minute, amestecand din cand in cand. Soia care a fiert vreo 20 minute se scurge de apa, se preseaza usor si se aduga la orez. Tot acum adaugam usturoiul taiat marunt, condimentam, lasam mancarea pe foc 1-2 minute, amestecam sa nu se prinda. Mancarea trebuie sa arate ca un pilaf. Se consuma fierbinte, cu verdeata taiata marunt, presarata in farfurie, doar inainte de servire. Se potriveste bine cu muratura, sau salata de varza proaspata.


sâmbătă, martie 26, 2011

Salam de biscuiti, reteta de post



Timp de preparare: 25-30 minute.
Ingrediente: 500 g biscuiti simpli, 350-400 ml ceai de fructe, 3 linguri de zahar, 3 vanilii, 1 lingura miere, 125 g margarina Unirea, 4 cuburi de rahat colorat, 2 linguri de stafide, coaja rasa de la o lamaie mica, 3 linguri cacao.
Mod de preparare: la  400 ml apa fierbinte adaugam 2 plicuri de ceai, lasam la infuzat 8-10 minute, apoi indulcim cu 3 linguri de zahar. Punem stafidele in 100 ml ceai fierbinte sa se umfle.  Intre timp zdrobim biscuitii, taiem rahatul bucatele.  Intro cratita punem margarina la topit, adaugam stafidele si restul de ceai, cacaua, amestem bine sa nu se faca cocoloase praful de cacao, fierbem 1 minut la foc mic, stingem focul. Lasam putin sa se raceasca compozitia, apoi adaugam biscuitii rupti bucatele, rahatul taiat cuburi mici si coaja de lamaie. Se amesteca totul bine, apoi pe o foaie de celofan, sau folie de plastic, asezam compozitia si cu mainile umezite cu apa rulam sub forma unui salam. Se leaga folia la capete si se lasa salamul sa se raceasca, apoi se pune cateva ore in frigider, dupa care se taie felii de grosimea unui deget, sau mai subtiri.
Sfat: mie nu mi-a placut cu rahat. La feliere prajitura se rupe cand ajunge cutitul la bucati de rahat, insa gustul este foarte bun.

Pregatim ingredientele.
Margarina si mierea se topesc pe foc.
Adaugam stafidele si restul de ceai.
Adaugam praful de cacao.
....adaugam biscuitii maruntiti, rahatul, coaja de lamaie.
Amestecam totul bine, lasam sa se raceasca putin.
Rulam compozitia in folie de nylon, legam la capete, lasam sa se raceasca.
Ceaiul de fructe.
Taiem felii dupa ce a stat cateva ore in frigider.
Pofta buna!

miercuri, martie 23, 2011

Mancare de soia, ciuperci, cartofi


Timp de preparare: 40 minute
Ingrediente: 1 ceapa, 50 ml ulei, 2 lingurite boia dulce, 2 cartofi mari, 250 g ciuperci (nu conteaza ce fel), 50 g cuburi  de soia, 1 cub Maggi cu legume, sare, patrunjel verde.
Mod de preparare: punem cuburile de soia sa fiarba 20 minute in apa clocotita si sarata. Separat intro cratita incingem uleiul, punem ceapa taiata marunt, calim usor, adaugam boia, cartofii curatati, spalati si taiati cuburi. Adaugam ciupercile spalate si taiate bucati, saram si amestecam sa nu se lipeasca mancarea de cratita. Dupa 2 minute, acoperim cu apa si lasam sa fiarba la foc domol cam 20-25 minute, pana se fierb cartofii si se formeaza un fel de sos. Scurgem cuburile de soia de apa, le presam usor sa iasa apa din ele, le adaugam peste cartofi si ciuperci, adaugam cubul de legume, potrivim de sare, lasam sa clocoteasca impreuna 1  minut. Se consuma cu patrunjel tocat marunt si muratura, langa mamaliga fierbinte.
Sfat: eu am folosit cartofi albi si mancarea s-a ingrosat de la sine. Daca aveti cartofi rosii, care nu se sfarama, s-ar putea sa trebuiasca sa ingrosati mancarea cu diresatura ( 1-2 lingurite cu varf de faina alba, inmuiata cu putina apa rece, sa aiba consistenta unei smantani pe care o adaugati la mancare si clocotiti 1 minut).

Calim ceapa in ulei, adaugam boia, cartofi, ciuperci.
Adaugam apa si fierbem, in timp ce cuburile de soia le fierbem separat.
Presaram verdeata.
 Azi, 23 martie 2011, este ultima zi in care puteti sa-mi acordati un vot!!!!!!
Dragi prieteni, sunt bucuroasa si multumesc tuturor care m-au sprijinit cu votul lor in competitia roblogfest editia 2011, pt ca am fost admisa in etapa a doua de votare, clasandu-ma printre cele 10 bloguri din finala. 
Rog vizitatorii blogului meu sa-mi acorde un vot daca sunt convinsi ca merit sustinerea lor. 
Ca sa votezi, intri Aici ai nevoie de cont, se face repede, daca ai cont te loghezi, apoi poti vota blogul meu ,,dulcesarat,,. 
Se poate vota si din butonul situat pe coloana din mijloc, unde scrie ,,Votezi roblogfest 2011,,
Va multumesc tuturor celor care sunteti decisi sa ma sustineti!
luni, martie 21, 2011

Ciorba de fasole boabe de post


Timp de preparare: 2 ore
Ingrediente: 300 g fasole boabe alba, 3-4 morcovi, 1 telina mica, 1 ceapa, 1 ardei gras, 1 legatura patrunjel verde, 1 lingura tarhon, 1 crenguta leustean, 3 catei de usturoi, 250 ml bulion, otet, sare, 2 linguri de faina alba, 100 ml ulei.
Mod de preparare: fasolea curatata de impuritati se spala, se pune la fiert intrun litru de apa. Cand fierbe, aruncam prima apa galbena, o spalam cu apa rece si o punem iar la fiert in 3 litri de apa rece. Dupa aprox 1 ora, adaugam ceapa taiata marunt, marcovii, telina si ardeiul curatate, spalate si taiate cubulete, sau cum doriti. Cand zarzavatul este fiert, separat intro tigaie, puneti uleiul la incins, apoi adaugati faina, pregatiti un rantas auriu, la foc mic, apoi stingeti cu bulion, amestecati bine sa nu se formeze cocoloase si adaugati in oala cu ciorba, potriviti de sare, adaugati otet dupa gust, lasati sa clocoteasca 1-2 minute. Stingeti focul, adaugati usturoiul zbrobit cu presa de usturoi, apoi presarati patrunjel, leustean si tarhon, taiate marunt.
Dragi prieteni, sunt bucuroasa si multumesc tuturor care m-au sprijinit cu votul lor in competitia roblogfest editia 2011, pt ca am fost admisa in etapa a doua de votare, clasandu-ma printre cele 10 bloguri din finala. 
Urmeaza a doua perioda de votare, intre 18 martie -23 martie 2011. Rog vizitatorii blogului meu sa-mi acorde un vot daca sunt convinsi ca merit sustinerea lor. Ca sa votezi, intri Aici ai nevoie de cont, se face repede, daca ai cont te loghezi, apoi poti vota blogul meu ,,dulcesarat,,. 
Se poate vota si din butonul situat pe coloana din mijloc, unde scrie ,,Votezi roblogfest 2011,,
Va multumesc tuturor celor care sunteti decisi sa ma sustineti!
joi, martie 17, 2011

Supa crema de brocoli

Inrudita cu varza si conopida, broccolli este o sursa de vitamina A si C, fier si calciu, bogata in fibre si f important pt doamnele care tin la silueta: saraca in calorii. Este o leguma care ofera o nutritie de exceptie si ajuta la mentinerea unei vieti sanatoase si longevive, fiind o sursa excelenta de vitamina A, B2, acid folic si vitamina C (de 2 ori mai multa vitamina C decat intro portocala) si bogata in potasiu. Este de retinut ca aceasta leguma minunata are un continut crescut de calciu, aproape un echivalent al laptelui in alimentatie. Contine seleniu si compusi cu sulf, cu importante efecte antioxidante. Deci, nu ezitati sa gatiti mereu cu brocolli. 
Timp de preparare: 30 minute
Ingrediente: 500 g brocolli, 1 ceapa mica, 2 cartofi, telina (eu am pus 2 rondele dintro telina mare), 1 legatura patrunjel verde, 2 catei de usturoi, 2 cuburi cu legume, 2 lingurite condiment pt carne de porc (cu continut de chimen, coriandru, maghiran, cimbru, rozmarin, boia, chili, ienibahar, cuisoare, dafin -cumparat din magazin alimentar), 1 lingura ulei de masline, sare dupa gust.
Mod de preparare: punem la fiert 2 l apa, adaugam ceapa, cartofii, telina curatate, spalate, taiate bucati, lasam sa fiarba 15 minute. Adaugam brocolli spalat si desfacut in buchetele, condimentul pt carne de porc, legatura de patrunjel, cei 2 catei de usturoi intregi dar curatati, cuburile cu legume, fierbem inca 10 minute, potrivim de sare. Cand au trecut cele 10 minute, strcuram supa. Partea lichida o pastram intrun vas pt ca avem nevoie la subtiat si blenduim legumele, dupa care adaugam supa strecurata la legumele blenduite, dand supei consistenta dorita. Daca va place mai cremoasa, atunci nu adaugati tot lichidul. Eu l-am folosit pe tot. Deasupra adaugati 1 lingura ulei de masline(optional).
Sfat: consumati supa cu smantana, sau cu crutoane de paine prajita unse cu crema de branza cu smantana.  Daca doriti sa gatiti pt zilele de post, aceasta supa-crema este delicioasa cu crutoane de paine prajita unsa cu ulei de masline.
Pregatim legumele.
Telina si ceapa se taie bucati.
La fel si cartofii...
Dupa ce punem brocoli la fiert, adaugam si 2 cuburi cu legume.
Urmeaza blenduirea legumelor dupa ce scurgem zeama intrun vas.
Pofta buna!
Cu crutoane unse cu crema de branza cu smantana.
Cu crutoane unse cu ulei de masline, pt o amiaza de post.