Buna, ieftina, usor de gatit, prezenta pe mai toate mesele din piata, vedeta retetei de azi este conopida.
Aveti nevoie de: conopida, maioneza, ceapa verde, sare.
Conopida pe care am avut-o a cantarit aprox. 800 grame.
Cum am procedat: curatata de frunze, spalata si desfacuta in buchetele, am pus conopida la fiert in apa cu sare. Intre timp am preparat maioneza din: 2 oua intregi nefierte, 200 mililitri ulei de floarea soarelui, 1 lingura otet, sare. Cu un mixer vertical in cateva secunde se prepara maioneza. Conopida fiarta se raceste, se scurge de apa. Intr-un vas de plastic mai inalt, am adaugat conopida, ceapa verde (destul de crescuta) taiata marunt si le-am amestecat cu mixerul vertical pana am obtinut o crema fina de culoare verde deschis, la care am adaugat maioneza am amestecat delicat, am mai adaugat putina sare. Aceasta a fost toata munca. Va indemn sa incercati reteta daca va place conopida.