duminică, martie 29, 2020

Minciunele




 Aveți nevoie de : 3  ouă, 400 ml lapte, cam 700 g făină albă, puțină făină pt planul de lucru, 1 linguriță bicarbonat de sodiu, 1 linguriță sare, 1 lingură zahar, ulei pt prăjit plăcintele, 4 plicuri zahăr vanilinat, zahăr pudra.       
Mod de preparare: într-un vas încăpător spargeti ouăle, adăugați sarea, bicarbonatul de sodiu, laptele călduț, 2 plicuri de vanilie. Amestecati ingredientele, adaugati faina cernută și frământați câteva minute. Cu mâinile infăinate dați aluatului forma unei bile, îl scoateți pe planul de lucru presărat cu făină. Îl mai frământați puțin, apoi cu sucitorul întindeți aluatul sa aibă cam o jumătate de centimetru grosime. Tăiați aluatul în fâșii, apoi în romburi(eu le am tăiat ba pătrate, ba dreptunghiuri, numa romburi nu) în mijlocul fiecărui romb faceți o crestătură apoi treceți un colț prin crestătura făcută. După ce ați procedat așa cu tot aluatul, prăjiți minciunelele în ulei încins pe ambele părți. Le scoateți pe șervețel absorbant, apoi le tăvăliți prin zahar pudră în care ați adăugat cele 2 pliculețe de zahăr vanilinat.



vineri, martie 27, 2020

Ciorba cu afumatura si conopida



Aveti nevoie de: afumatura (eu am avut un ciolan prefiert de aprox 500 g), 1 conopida aprox 500 g, 3 cartofi, 3 morcovi, 2 cepe, 500 ml zeama de varza, smantana dulce pt gatit cam 250 ml, 1 legatura patrunjel verde, 4 linguri de ulei de floarea soarelui.
Mod de preparare: intro oala puneti la fiert cam 4 litri apa. Separat intro tigaie incapatoare, puneti uleiul la incins, adaugati ceapa, caliti cateva minute, puneti carnea afumata taiata bucati/cuburi, inabusiti cateva minute, adaugati morcovul pe care il inabusiti tot asa cateva minute si turnati continutul tigaii in oala pt ciorba, unde apa fierbe deja. Completati apa din ciorba atunci cand scade. Daca deja carnea este fiarta, puneti in oala cartofii taiati cubulete si dupa vreo 10 sau 15 minute adaugati conopida taiata in buchetele mari. Cand cartofii si conopida au fiert, adaugati zeama de varza, lasati ciorba sa clocoteasca 2 minute, potriviti gustul de sare, adaugati smantana, omogenizati ciorba si stingeti focul. Deasupra presarati patrunjelul verde taiat marunt.