Se afișează postările cu eticheta Tocana de legume cu gogosari si ardei opariti pentru iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tocana de legume cu gogosari si ardei opariti pentru iarna. Afișați toate postările
duminică, septembrie 16, 2012

Tocana de legume cu gogosari si ardei opariti pentru iarna


M-am gandit ca aceasta reteta va fi pe placul gospodinelor care nu prea au timp la dispozitie pt proviziile din camara. Se stie ca unele conserve iau mult timp pt preparare, exemplu, o alta reteta de Tocana de legume pentru iarna, la care am lucrat cam 3 ore. Doream sa am in camara aceasta conserva gustoasa, insa transformarea legumelor in preparat final imi lua cateva ore bune. Sa scurtez timpul de preparare, m-am gandit sa oparesc gogosarii si ardeii si abia dupa aceea sa-i pun la calit. Intr-adevar am castigat aproape o ora. Sa va spun cum am procedat.
Timp de preparare: aproximativ 2 ore.
Ingrediente: 3 kg gogosari, 1,5 kg ardei gras, 0,750 grame ceapa alba, 2 kg rosii, 0,750 ml ulei, 1,5 kg morcovi, 0,375 grame orez (eu am folosit orez Scotti-bob cu bob colosal), sare pt conserve( neiodata), piper negru boabe, foi de dafin, 1 legatura patrunjel verde, acid acetilsalicilic din farmacie.
Mod de preparare: se curata morcovii, se spala se pun la fiert in apa cam 20-25 minute. Intre timp fierbeti orezul cam 15 minute, il clatiti cu apa rece, il strecurati, il dati deoparte. Se spala si se curata gogosarii si
ardeii de seminte, se taie bucatele mici. Ceapa se curata, se spala, se razuieste pe razatoarea cu gauri mari.
Puneti uleiul la incins, adaugati ceapa, lasati la calit la foc mic 30 minute. In acest timp opariti gogosarii taiati bucatele mici, in apa clocotita cu putina sare de conserva, timp de 2-3 minute cat sa se inmoaie putin coaja. Nu am pus toti gogosarii odata i-am impartit in 3 parti si i-am oparit pe rand. Gogosarii opariti ii puneti la scurs intr-o sita. La fel procedati si cu ardeii. Daca ceapa s-a calit adaugati  gogosarii si ardeii opariti si scursi de apa, rosiile zdrobite cu blenderul, piperul, dafinul, sare dupa gust, continuati fierberea pana iese uleiul la suprafata(cam 1 ora), dar nu uitati sa amestecati mereu sa nu se lipeasca de oala. Adaugati morcovii fierti, scursi de apa deja si razuiti, apoi orezul fiert si clatit cu apa rece(scurgeti si orezul de apa dupa clatire), patrunjelul verde tocat, mai adaugati putina sare daca este nevoie. Fierbeti inca 10-15 minute, stingeti focul si puneti tocana in borcane cu capace filetate spalate intre timp si sterilizate in cuptorul preincalzit vreme de 10 minute, pana se usuca apa de pe ele. In fiecare borcan plin cu tocana de legume puneti un varf de cutit de acid-acetil-salicilic. Pt siguranta conservei, eu pun borcanele in tava de la aragaz, pun apa calda in tava, apoi cand fierbe apa din tava, las borcanele la cuptor la foc mic inca 30 minute, dupa care stingem focul si lasam borcanele acolo sa se raceasca.
A doua zi se depoziteaza in
camara. Pentru cantitatile din reteta aveti nevoie de 10-11 borcane de 720 grame.
Cu aceasta reteta particip la Provocarea Dulce Romanie-septembrie 2012, gazduita de Nicol-All day cooking.