vineri, septembrie 10, 2010

Salata cu maioneza din vinete cu coaja alba


    Aceasta salata aperitiv, voiam de mult sa o incerc cu acest soi de vinete. De multa vreme aveam curiozitatea de a incerca gustul vinetelor cu coaja alba. Dupa ce sunt coapte si curatate de coaja, nu se mai deosebesc de surorile lor cu coaja inchisa la culoare. Mie mi se par la fel la gust, deosebirea pe care eu am remarcat-o este ca cele albe au parca samburii mai mici si sunt mai carnoase, au mai multa pulpa. Mie mi-au placut, am sa mai cumpar.
     Timp de preparare: 1 ora
     Ingrediente: 2 kg de vinete cu coaja alba, 1 galbenus de ou crud, 150 ml ulei, 1 ceapa alba, sare.
     Mod de preparare: vinetele se coc pe aragaz, se curata de coaja, se lasa putin la scurs, se toaca marunt. Punem vinetele intrun vas de plastic, adaugam galbenusul de ou crud si cu mixerul mixam bine, adaugam din cand in cand ulei, pana obtinem o pasta cremoasa. De multa vreme, cand vreau sa gatesc vinete cu maioneza, nu mai prepar separat maioneza ci peste vinete adaug galbenusul de ou, apoi mixez  totul impreuna, pana la terminarea uleiului. Potrivim de sare, razuim ceapa pe razatoarea cu gauri mici, amestecam bine toata compozitia. Servim vinetele intinse pe paine, caldute sau reci, cu rosii si patrunjel verde.



duminică, august 29, 2010

Pulpa de porc cu legume si orez natur



Timp de preparare: 1 ora 30 minute
Ingrediente: 800 g pulpa de porc, ½ kg rosii bine coapte, 2 cepe, 2 gogosari (eu am avut verde, dar puteti folosi orice fel de gogosar), piper, sare, 2 catei de usturoi, patrunjel verde.
Pt garnitura: 200 g orez, apa, sare.
Mod de preparare: carnea spalata, se portioneaza, se pune intrun cratit, se toarna 100 ml apa, se fierbe la foc domol. Cand scade apa, sa adauga rosiile curatate de coaja si taiate bucati (pt a fi decojite, rosiile se oparesc in apa clocotita, se scot rapid apoi  se decojesc), ceapa taiata pestisori si gogosarii curatati de samburi si taiati bucati, usturoiul taiat marunt. Potrivim mancarea de sare si piper. Fierbem mancarea la foc domol sub capac pana ce carnea este preparata si scade consistent sucul lasat de rosii, obtinandu-se un sos.  Intre timp preparam orezul: cantitatea de orez se pune la fiert in apa cu sare, se fierbe la foc mic sub capac, aprox 20 minute. Dupa ce orezul s-a fiert, se clateste cu apa rece, se pune in diferite forme unse cu ulei care se rastoarna pe farfurie, apoi se adauga carne si legume, se presara deasupra patrunjel verde. Se serveste cu salata de castraveti prospeti, salata de sfecla rosie, sau castraveti murati. 
Se obtin cam 4 portii.

luni, august 23, 2010

Prima intalnire de la Alba-Iulia (2009)


          Totul a inceput de aici, cu cuvintele Anenei: ,, Am deschis topic oficial pentru acest eveniment.
Deci, gustoaselor si nu numai, mi-ar face placere sa participe si administratia acestui forum, eu va invit la Alba Iulia. Datele cele mai probabile,1 August sau 8 August. Hotariti voi care dintre date. Daca aveti alte propuneri pentru locatie, adica alt oras, sau alta data, eu sunt pentru, totul este sa ne intalnim.
Iar lista incepe cu mine si cu Sidy si ramine deschisa.
1.Anena
2.Sidy
     A urmat apoi o strigare din partea lui Sidy: ,,Haideti sa vedem care , cind poate si sa facem o medie. Eu zic 1 August, iar lista arata asa:
1.Anena
2. Sidy
3.Angela
4.Daniela
5.Mariana
6.Alina
7.Menuca(am vb acum cu ea si incearca sa vina, desi are ceva probleme in familie)
8.Gabriela(carusel).
Fetelor, puteti veni cu sotii sau cu cine vreti voi,, preciza Sidy.
     Eu nu eram sigura daca pot participa la aceasta prima intalnire a gustoaselor. Ceea ce ma retinea era mama, care e bolnava, dependenta de mine si care nu avea cu cine sa ramana, insa sotul meu(desi e foarte greu sa ramai o zi cu mama)s-a indemnat sa ma inscriu si mi-a promis ca el se va ocupa de mama cat eu voi fi plecata, era vb doar de o zi. La imboldul lui Sidy: ,,BURDULEASO !!!!!!!!!!!! Sa nu cumva sa indraznesti sa nu vii !!!,, si la gandul ca mama nu va sta singura, am hotarat sa merg si eu la intalnire, cu Angela, desigur.
     In toata aceasta perioada, ne intalneam pe forum si ne faceam planuri. Vesela si simpatica Menuca, avea deja un program pt noi si ii propunea Anenei (ele fiind gazdele noastre, amfitrioane neintrecute si nu exagerez cand spun asta): ,,Anena mergem cu fetele pe malul Muresului sau pe raul Sebes si doooormmmiiimmm de numa, am uitat si eu vin.,,
Alina era de acord:,, ar fi super !!! Am sta toata noaptea la un pahar de vorba langa un foc de tabara, pe malul raului !!!
Nu suna rau !!!
Numai sa ne facem rost de corturi !!!,, Ideea a fost sustinuta si de Mary, pe care noi o dezmierdam Mariuca:
,,Wauuuuuuuuu ar fi superrrrrrrrrrr........... si mie imi suride idea. Armeana (aceasta este tot Menuca) ma bucur ca vii si tu. Abia astept.,,
Mai erau 12 zile pana la Intalnireeeeeee!
A.M.R.= 12 !!! asa cum anunta Sidy, care a lucrat in armata, obisnuita cu termenii militari! 
     La lista s-a adaugat si Daniela de la Cluj, care zice tare hotarata: ,,oricum , asa cum am mai povestit, eu in august am musafiri dar ii las acasa cu Ion(adica sotul Danielei) o zi si voi veni dimineata cu autocarul si seara ma intorc la Cluj, uite asa pot sa stau o zi intreaga cu voi si impac pe toata lumea, mai ales pe mine, un lucru e cert, am invoire doar pentru o zi si il platesc foarte bine pe sotul meu pentru ziua asta.,, 
     Asa cum arata lista finala si asa cum bine precizeaza Mariuca (....Draga Alina din cate am facut eu socoteala suntem 11),, pt intalnirea de la Alba s-au inscris 11 gustoase. Iata o ciorna a  listei  finale:
1.Anena - gazda
2. Menuca. - gazda
3.Sidy - cazare vineri si simbata
4.Carmen - cazare vineri si simbata
5.Alina - cazare vineri si simbata
6.Mariana - - cazare vineri si simbata
7.Silvia. - cazare vineri si simbata
8.Angela - vine si pleaca simbata
9.Lenuta. - vine si pleaca simbata
10.Iuliana.- cazare vineri si simbata
11.Daniela - vine si pleaca simbata
     Etuziasmul era mare, tot Mariuca scrie: nu mai am rabdare sa va strang in brate !!!
Sidy, in gluma, dar emotionata la gandul intalnirii ii spune Anenei: Am uitat sa te intreb...cu fanfara ai rezolvat??? Flori, covor rosu , etc...am inteles ca sunt gata !!!  
Anena, asa cum am spus, amfitrioana perfecta si foarte implicata in actiunea intalnirii de la Alba, mai are de facut un anunt, care suna cam asa: 
IMPORTANT!!!!
AVETI TOATE NUMARUL MEU DE MOBIL. IN MOMENTUL IN CARE VA APROPIATI DE ALBA, VA ROG MULT, SUNATI-MA SI EU VIN SI VA IAU DE LA GARA, DE LA AUTOGARA DE PE DRUM. SUNT PREGATITA, CU MASINA SA VIN SA VA DUC LA LOCUL DE CAZARE, CA SA NU MAI TRAGETI DE BAGAJE DE PE NU STIU UNDE VA LASA AUTOBUZUL SAU TREENUL. VA ROG, ESTE PLACEREA MEA SA FAC ASTA. OK?

Era deja ultima zi si Sidy scrie:

Alba Iulia....sosim !!!! 
Menuca era si ea gazda: ,,VA ASTEPTAM CU DRAG SA SOSITI!,,
     De acum forumul era gol, doar urarile Doinei, rasunau cu ecou (Doinita asa cum stim avea problemele lui Nicu de sanatate si nu si-a anuntat participarea): ,,distractie placuta. Abia astept sa ne povestiti si sa vedem pozele.
Felicitari pentru initiativa. Felicitari organizatoarelor. Distractie placuta tuturor,,.
     Eu nici anul trecut nu am fost decat o zi, dar impresiile au fost puternice, au fost momente frumoase si emotionante. A fost nemaipomenit si inimaginabil sa ai ocazia  sa te vezi cu persoane pe care nu le-ai vazut decat in poze si sa ai impresia ca ai petrecut ani buni impreuna. te-ai intristat sau te-ai bucurat alaturi de ele, ai ras la toate glumele lor si asta doar pe forum fara sa fi avut ocazia sa discuti tete-a tete sau sa-ti strangi prieteneste mana.


Savurand delicioasele placinte ale Menucai.
Tocmai imi cumparam un bilet pt intrarea in cetate.
Vesela Iuliana, folkistul Vali Serban si Silvia.
Jos: Alina, Silvia, sus: Carmen, Sidy, Mariana B, Angela, Iuliana, eu. 
Aceeasi tonica Iuliana, Sidy, in compania lui Vali Serban.
Mari B, hangita din cetate si eu.

Desigur, a fost foarte frumos, intalnirea a fost deosebita asa cum v-am spus, gustoasele au petrecut 3 zile, insa eu am doar aceste poze, biletul meu de voie a fost valabil numai o zi!     Le  multumim si le purtam deosebit respect si prietenie, gazdelor noastre Anena si Menuca si familiilor lor.
     Pentru ca a fost foarte frumos,  aceasta  intalnire trebuia sa continue.
     Urmarea: 2011!!!!!!!!!