duminică, iulie 04, 2010

Cartofi noi la cuptor cu cas de oaie

Timp de preparare: 40 minute
Ingrediente: 4 cartofi, sare, 3 linguri ulei, o bucata generoasa de cas de oaie.

Mod de preparare: Cartofii curatati, spalati, se taie felii, se sareaza se aseaza intrun vas rezistent pt cuptor,  tapetat cu hartie de copt, adaugam uleiul, miscam usor cartofii sa se unga cu ulei, acoperim tava cu staniol si se da la cuptorul deja incins pentru de 30 minute. Scoatem tava si razuim cas de oaie. Servim ca atare, sau ca garnitura langa preparate cu carne. Timpul necesar pregatirii, si prepararii cartofilor, va rapeste cam 40 minute.

Friptura asortata (pasare, porc)

Timp de preparare: 1h si 30 minute.
Ingrediente: 2 pulpe intregi, mari de gaina, 400-500 g costita de porc proaspata, vegeta, sare, piper, boia, coteva rosioare (eu am avut la rezerva din congelator, am folosit 7 rosioare), cativa catei de usturoi, frunze de patrunjel verde.
Mod de preparare: pt ca cele 2 pulpe erau cam mari le-am portionat, obtinand 2 pulpe superioare si 2 inferioare. Costita am taiat-o bucati de-a lungul osului. Am asezat carnea spalata intro tava cu hartie de copt, am condimentat-o, am adaugat rosioarele, verdeata, am acoperit tava cu staniol si am dat-o la cuptor vreme de 1 h si vreo 30 minute. Inainte de a fi gata cu 10 minute, se scoate folia sa se rumeneasca fripturica. Am servit alaturi de cartofi noi la cuptor (peste care am razuit cas de oaie deosebit de gustos) si salata de cruditati (rosii, ceapa, castraveti).

Sarmalute din carne de pui in foi de vita-de-vie

La prepararea sarmalutelor cu foi de vita de vie, am folosit frunze de la congelator. Daca aveti frunze proaspete, nu uitati sa le opariti in apa clocotita.
Timp de preparare: 2 h 20 minute
Ingrediente: 600 g carne tocata de pasare, 1 ou, 1 ceapa verde, 3 linguri orez, 1 cartof, vegeta, boia, piper, sare, frunze de vita, 2 foi dafin, telina verde, patrunjel verde, 1 rosie mare, 1 cana bulion, cimbru, marar (eu am avut doar uscat, desi era mai bun proaspat), frunze de vita-de-vie, 2-3 fire cabanos (ceva afumat, pot fi si costite).
Mod de preparare: Intrun vas, punem carnea cu oul, vegeta, piper, putina sare. Adaugam ceapa curatata, spalata, taiata marunt, cartoful razuit (pe razatoarea mare), orezul spalat si scurs de apa. Amestecam totul bine, apoi cu lingura luam din compozitia obtinuta, asezam pe cate o frunza, rulam formand sarmale. Am preparat cam 24, 25 de sarmalute. Pe fundul unei oale punem cateva frunze de vita-de-vie, apoi asezam circular sarmalele, cabanosul taiat bucati, frunzele de dafin, telina, patrunjelul, adaugam bulionul, completam cu apa sa fie acoperite sarmalutele si fierbem la foc domol cam 2 ore. Se servesc calde cu smantana si ardei iute.

sâmbătă, iulie 03, 2010

Pui la rotisor


Timp de preparare:
1 ora si 10 minute (complexitate redusa)

Ingrediente:
1 pui(al meu a cantarit 1 kg si vreo 300 g. vegeta, piper macinat, boia.

Mod de preparare: Se curata bine de cotoare, se spala, se condimenteaza cu: vegeta, piper, boia, se aseaza in protapul rotisorului si se da la ,,incins,, la cuptorul preincalzit. Se tine la cuptor cam 1 ora. Din cand in cand se intoarce, sa se friga pe ambele parti, ba chiar l-am mai intepat cate-un pic cu furculita ca prea se dadea mare si a inceput sa se umfle pielea pe el. Acesta a fost testul pt rotisorul aragazului nou, a fost trecut cu brio, numai ca nu am pozat puiul in farfurie pe langa garnitura. L-am servit cu mujdei de usturoi amestecat cu iaurt, cartofi pai si salata verde.

Frunze de vita de vie congelate

Mie imi plac tare mult sarmalutele in foi de vita de vie, de aceea in fiecare an congelez frunzulite pt sarmale, se pastreaza foarte bine in acest mod.
Timp de preparare:
20 minute (complexitate redusa)

Ingrediente:
90 frunze de vita de vie, apa, pungi plastic.

Mod de preparare: Frunzele se spala si se oparesc in apa clocotita cam 1-2 minute, se scot la scurs intro sita, se lasa la racit, apoi se pun in pungi de plastic si se congeleaza. Eu pun cam 30 de frunzisoare intro punga, fiecate adapteaza la nevoile familiei. Se folosesc la sarmalute.