marți, aprilie 13, 2010

Ceafa de porc cu garnitura de ciuperci si cartofi

Timp de preparare: 45 minute (complexitate redusa).
Ingrediente: Ceafa de porc, 1/2 ciuperci pt gratar, 2 cepe vechi, 3 fire de cepa verde, 6 rosioare cherry, sare, piper, patrunjel verde, 4 cartofi, ulei, cubulete de ardei gras rosu (din congelator).  
Mod de preparare: Ceafa se bate, se pipereaza, se sareaza si se pune la fript intro tigaie teflonata. Se prajeste pe ambele parti. Intre timp, se curata ciupercile, se taie bucati, se pun in tigaie cu putin ulei, adaugam rosiile, cubuletele de ardei, ceapa curatata, spalata si taiata pestisori, iar cea verde bucatele. Se lasa totul la foc mic, pana se prepara ciupercile, saram, piperam. Din cartofii curatati si taiati baghete, se fac cartofi pai. Pentru decor am preparat doi trandafirasi din cartofi, inspirandu-ma de la o persoana pe care eu o stimez mult, Alina, pe care am cunoscut-o la intalnirea ,, gustoaselor,, de la Alba-Iulia, anul trecut. Peste ciuperci presaram verdeata tocata. Langa acest fel de mancare, am servit un pahar de vin alb de casa. Am pregatit acest fel de mancare pt 3 persoane.
duminică, aprilie 11, 2010

Rulada colorata cu spanac




 Timp de preparare: 1 ora (complexitate redusa).
Ingrediente: 200 g sunca presata, feliata f. subtire, 250 g branza de vaca, 500 g spanac, 2 oua, 1 legatura marar verde, 1 legatura ceapa verde, 1 legatura usturoi verde(eu am pus 3 catei, nu am avut verde), 2 linguri faina, piper macinat, putina sare.
Mod de preparare: Spanacul ales, spalat, se fierbe in apa cu sare cateva minute(10 minute), se scurege de apa, se toaca, se pune intrun castron, se adauga mararul, ceapa, usturoiul taiate marunt, 1 ou intreg si albusul de la cel de-al doilea ou, faina, piperul, sare. Amestecam toate ingredientele foarte bine, apoi intindem compozitia intro tava(cu dimansiuni de 23 cm x 34 cm) unsa si tapetata cu hartie de copt, se introduce la cuptorul preincalzit timp de 15 -20 minute. In timp ce se coace foaia de rulada, pregatim umplutura: se amesteca branza cu galbenusul crud, sare, piper. Taiem sunca feliata in fasii subtiri. Se scoate foaia de rulada din cuptor pe o hartie de copt, se ruleaza cu grija si se lasa sa se racoreasca. Desfacem foia de rulada, o ungem cu branza, asezam fasiile de sunca peste branza si rulam foaia din nou, se impacheteaza in hartie de copt si se da la rece. Se taie felii de grosimea unui deget, se serveste alaturi de alte aperitive. Eu am decorat cu felii de lamaie si trandafir din salam uscat, a iesit ce se vede.
Sugestie: puteti prepara aceasta rulada cu ajvar (pasta de ardei) si va avea o culoare frumoasa portocalie inchis.
sâmbătă, aprilie 10, 2010

Drob de miel

Timp de preparare: 1 ora si 20 minute (complexitate redusa).
Ingrediente: Organe de miel: plamani, inima, ficat, rinichi, splina, bucati de carne de pe burta, prapurele, 3 legaturi de ceapa verde, 2 cepe uscate, 1 legatura marar proaspat, 2 legaturi de patrunjel proaspat, 4 fierte tari, 4 oua crude, sare, piper.  
Mod de preparare: Organele se curata si se spala in apa rece. Traheea plamanilor, se elimina. Rinichii se scot din stratul de grasime care ii protejeaza, se taie in jumatati, se curata partea alba de la mijloc si se indeparteaza pielitele, sa ramana perfect curati. Prapurele se inmoaie in apa calduta, se spala si se lasa in apa pana ii vine randul sa fie folosit. Punem organele le fiert, dupa ce dau in clocot si se formeaza spuma, aruncam apa, clatim bine maruntaiele si la punem din nou la fiert cu apa curata, fierbem cam 25-30 minute(mai vin apoi date si la cuptor). Scoatem organele din apa, lasam sa se raceasca putin, apoi le tocam cu masina de carne alaturi de verdeata si de ceapa. Condimentam cu sare si piper, adaugam cele 4 oua crude si framantam foarte bine totul. Se aseaza prapurele in tava de cozonac(tapetam frumos tava cu el), punem o parte din compozitie in tava, asezam cele 4 oua fierte pe care le acoperim cu restul de compozitie, acoperim cu prapurele si coacem la cuptorul dinainte incalzit cam 25-30 minute.