Lupu leaganul copilariei mele

Mereu imi vin in minte vacantele frumoase, petrecute la bunicii dinspre mama. Bunica mea draga, nu mai este, insa imaginea ei o pastrez vie mereu in mintea si sufletul meu. Mama Sofia, era o taranca frumoasa, inalta, cu ochii albastri ca cerul. Mi-era asa draga, ma bucuram mereu cand venea la noi, ma cuibaream in poala ei si nu ma mai dadeam jos, numai cand ma certa mama, insa bunica o dojenea cu glasul ei bland: las-o Maria! Bunicul meu, mosu Valere, a plecat devreme pe cealalta lume, pe cand aveam eu vreo 7-8 ani, insa bunica a trait pana la 84 de ani.
Bunicii mei locuiau intrun satuc frumos, Lupu este numele, cu aer nepoluat, cu multi locuitori, aproape de orasul Blaj (micuta Roma, asa cum l-a numit Eminescu), la confluenta celor 2 Tarnave. Sunt proaspete in mintea mea, vizitele la casa bunicilor, desi ei nu mai sunt de peste 30 de ani... Satucul bunicilor este situat in Podisul Secaselor si apartine de comuna Cergau.
Acum as vrea sa ma mandresc facandu-va cunoscut faptul ca in pamantul satului Lupu, s-a descoperit un foarte important tezaur dacic, de argint, din timpul razboaielor daco-romane. Tot un motiv de mandrie este si faptul ca bunicul meu, mosu Valere, era ruda cu poetul ardelean Aron Cotrus, care insa a trait o vreme in Spania, la Madrid si s-a stins pe pamant strain in America. In satul Lupu, exista o statuie ridicata in amintirea lui Aron Cotrus si din cate am aflat, acesta este comemorat in fiecare an in luna ianuarie.

Doamne, cat imi era de draga casuta bunicilor varuita in neriu (albastru) cu pridvor, cu odaia dinentre(adica cea dinainte, de la strada) cu geamurile adapostite de obloanele verzi din lemn, o alta odaie, unde iarna gateau. De-a lungul casei era pridvorul cu multi stalpi. In casa tavanul era podit cu lemn, peste care din loc in loc erau niste grinzi mari tot din lemn, pe care bunica tinea agatate in cuie, ulcele din pamant, iar pe pereti avea agatate blide cu desene interesante, unele cu motive nationale, dar si cu alte desene, spre ex unul era pictat cu un cocos. In ulcele bunica ascundea zaharul cotcas (adica cel cubic), si voia sa ma rasplateasca uneori cand mancam tot, pt ca eram o mare mofturoasa. Insa spre dezamagirea dansei, mie nu prea imi pasa de zaharul ei ca imi placeau mai tare bomboanele de la oras. Langa casa era conia (bucataria de vara), care era ceva improvizat, acoperit , din lemn, unde aveau cuptorul de paine, in care mama Sofie, facea pita proaspata si crescuta, lichie cu varza, cu ceapa si prune, unde toamna usca prune pt iarna. Prunele uscate in cuptor, erau tare bune iarna, cand ne trimitea si noua, la oras, iar mama facea zama de prune. Uneori luam din camara prune pe care nu le mai spalam, le mancam asa pline de cenusa din cuptor.
In fundul curtii statea mandru un par cu miezul rosu, cu pere mici si gustoase. Mai sus, era poiata, sopru si vizavi de sopru exista o constructie din lemn, unde bunicii pastrau lazile cu faina. In fata acestui adapost, era coserul cu cucuruz. Langa poarta, imi amintesc fantana cu ciutura si troaca mare din care se adapau vitele cand se intorceau din ciurda.
Dupa poiata si sopru, incepea o livada frumoasa de pomi in care majoritatea erau pruni si meri. Cam acesta era decorul in care eu imi petreceam vacantele de vara. Prunele din livada erau din cele bistritene si clichine.
Casa bunicilor statea intre casa lui nana Marie a lui Gustin si Nana Marie a lui Dumitru. Noi eram copii lu' Maria lui Isaila lu' Valere, dupa numele bunicului.
Ma opresc aici cu povestea, sa nu va plictisesc, voi continua cat de curand cu un nou episod.

Tocanita de ceapa cu ardei copt, un deliciu!

Inca o reteta simpla, gustoasa, hranitoare, pe care bunica dinspre mama, de pe valea Tarnavei Mari,  o gatea, dar pe care am inceput sa o apreciez, mai tarziu, in cele 4 posturile din timpul anului.
Timp de preparare: 30 minute.
Ingrediente: 150 ml ulei, 6 cepe rosii sau albe, 4 rosii, 5 ardei copti (sunt buni, chiar foarte buni, ardeii copti din congelator), sare, piper, 1 legatura patrunjel verde.
Mod de preparare: curatam ceapa, o spalam, o taiem pestisori. Intro craticioara punem uleiul la incins, adaugam ceapa, calim pana devine sticloasa, adaugam rosiile, apoi ardeiul copt, lasam sa fiarba cam 20 minute la foc domol, saram, piperam, stingem focul. La servire presaram verdeata tocata marunt. Se potriveste de minune cu mamaliguta calda.

Pasta de corcoduse albe

Inca mai e vremea corcoduselor si poate cei ce au cate-un corcodus prin curte, gasesc binevenita aceasta reteta, careia nu am stiut ce denumire sa-i dau. Ma gandeam ca daca produsul finit este de consistenta mierii sa-i zic pasta de corcoduse. Pentru cine doreste, iata reteta:
Timp de preparare: aproximativ 1 ora.
Ingrediente: 2 kg corcoduse si cam tot atata zahar- adica 2 kg, 50 ml apa, 4 plicuri de zahar vanilat.
Mod de preparare: peste fructele spalate si scurse de apa, adaugam 50 ml apa apoi le punem la fiert la foc mic, amestecand mereu. Fructele fierb relativ repede, cam in 10-15 minute, iar coaja si pulpa se desprinde de sambure. Dupa ce se racoresc putin, trecem fructele printro sita pt a le separa de samburi. Pasta obtinuta se blenduieste si se pune la fiert intrun vas incapator, se fierbe cam 30 minute, adaugam zaharul si vanilia, mai fierbem inca 20 minute(nu uitati sa amestecati mereu in oala), apoi turnam pasta obtinuta in borcane cu capac, bine spalate si sterilizate in cuptor. Borcanele cu pasta se pun la dunst uscat pana ziua urmatoare cand se depoziteaza in camara pt iarna. Pasta se poate aromatiza cu vanilie, asa cum am procedat eu, sau cu scortisoara macinata. Este foarte gustoasa pe paine unsa cu unt pt dejun, sau la clatite. Mentionez ca nu am adaugat conservant.

Fierbem corcodusele.

Printro sita, separam pasta de samburi.

Dupa ce blenduim pasta, o fierbem 30 minute, adaugam zaharul si mai fierbem 20 minute.