miercuri, iulie 14, 2010

Se intampla acum un an!


Mariana B, o hangita din cetate, eu.


Iuliana, hangita, eu.

Cu aproximativ 1 an in urma, respectiv in 2009, la Alba-Iulia, orasul Marii Uniri din Ardeal, o avut loc o frumoasa intalnire a gospodinelor  ce activeaza pe saitul  gastronomic ,, Gustos.ro.  
Fiind membra activa a acestui site, am participat si eu la aceasta minunata si emotionanta intalnire, unde s-au adunat membre din toata tara si nu numai. Sufletul si organizatoarea acestei actiuni a fost Mariana-Anena (cum ii spunem noi). Am participat la o actiune foarte bine organizata si placuta, unde s-au legat prietenii, s-au schimbat pareri, s-au vizitat locuri frumoase, cu incarcatura istorica din frumosul si batranul oras Alba-Iulia, dar si din imprejurimi.


Ceremonialul de schimbare a garzii din cetate.

A doua salva de tun din cele trei care s-au tras.

Ceremonialul urmarit cu sufletul la gura de toti vizitatorii.

Anul acesta s-a stabilit o noua intalnire la Alba-Iulia, in luna august. Deci, cea de-a doua intalnire, va fi in august 2010.


A sosit premiul la concursul ,,Gateste cu Tavi,,!!!!!!!!




Asa dupa cum stiti cei care m-ati sustinut luna trecuta cu voturile voastre, am participat la concursul ,,Gateste cu Tavi,, Va recomand cu sinceritate sa-l vizitati, merita! Am fost printre fericitii castigatori. Ieri, spre marea mea bucurie, am intrat in posesia premiilor. Iata despre ce este vorba: din partea lui Tavi, am primit un set dragut din bambus, util, pe care il voi folosi cu drag si o colectie de 5 volume din Jamie Oliver, oferite de Jurnalul National, o apreciata sursa de inspiratie. Multumesc Tavi, multumesc Jurnalul National! Felicitari inca odata lui Tavi pt initiativa ! Multumesc tuturor sustinatorilor, care au avut amabilitatea de a ma vota.
sâmbătă, iulie 10, 2010

Clasament concurs ,,Gateste cu Tavi,,

Am participat la concursul ,,Gateste cu Tavi,, sustinatorii mei isi amintesc desigur, le multumesc pt voturile acordate. Vreau sa multumesc organizatorului pt osteneala depusa de a organiza concursul, pentru gestul frumos, declar deschis ca de-abia astept sa lanseze un nou concurs. Multumim mult Tavi pt premiile oferite. Clasamentul si premiul meu este urmatorul: 6. Burdulea Maria Elena – 5 volume din colectia Jamie Oliver, oferite de Jurnalul National Apreciez decizia lui Tavi de a premia separat 10 participante la acest concurs, acestea urmand a primi din partea lui cate un set de ustensile de bucatarie din lemn de bambus, ma bucur ca am avut fericita ocazie sa ma numar printre ele.
vineri, iulie 09, 2010

Pulpa de porc in sos, cu bulion si mamaliga



Timp de preparare: 2 h
Ingrediente: 500-600 g pulpa de porc proaspata, 1 ceapa mare, 80-100 ml ulei, 2 lingurite boia,  piper, vegeta, 2 linguri faina, 1 cana bulion(cam 250 ml), patrunjel verde, 1 frunza de dafin.
Mod de preparare: intro cratita, punem uleiul la incins, adaugam ceapa (curatata, spalata, taiata marunt), calim pana devine sticloasa, punem carnea spalata si taiata bucatele, amestecam mereu pana se prajeste carnea, adaugam boia, vegeta, piper, dafinul, apoi f. putina apa. Fierbem la foc mic si completam cu apa cand scade. In momentul in care s-a fiert carnea, separat intrun bol, amestecam faina cu bulionul, se obtine o compozitie de consistenta smantanii pe care o adaugam peste carne, amestecand sa nu se faca cocoloase, lasam sa dea in clocot, pana se ingroasa sosul. Stingem focul si presaram verdeata. Se serveste cu mamaliguta calda sau rece.





Dulceata de visine reteta clasica


Aceasta reteta, o foloseam inainte de aparitia gel fixului pe piata. 
Timp de preparare: 2 ore si 30 de minute.
Ingrediente: 1,500 kg visine fara samburi, 1.200 kg zahar, 1 lingurita sare de lamaie, 2 vanilii (opţional). Mentionez ca la un kg de fructe am folosit 800 g zahar.
Mod de preparare: Se aleg visine sanatoase, se spala, se scot samburii, se pun fructele intrun vas corespunzator(un cratit) si se acopera cu zahar cateva ceasuri bune (eu le-am lasat peste noapte). Se pune cratitul la foc si se amesteca usor pana la topirea zaharului. Eu am scurs o parte din sirop si am facut un sirop de visine. Se fierbe dulceata la foc potrivit timp de o ora, amestecand usor sa nu se prinda de cratita, dupa care se pune in borcane cu capac filetat, bine spalate si sterilizate (metoda mea de sterilizare in cuptor). Borcanele se pun la dunst uscat (se acopera cu o patura groasa) pana a doua zi cand se pot depozita in camara.

 


Ciorba de fasole galbena


 

Timp de preparare: 50 minute
Ingrediente: 1 kg fasole galbena, 6-7 morcovi, 2 cepe mici, 2 catei usturoi, ½ l bulion, 2 linguri faina, 50 ml ulei, 200 ml lapte, 3-4 crengute leustean verde, 1 legatura patrunjel verde, piper macinat, vegeta, sare, otet.
Mod de preparare: intro oala de 3 litri punem apa la fiert. Cand fierbe apa, adaugam ceapa (curatata, spalata, taiata marunt), morcovii ( curatati, spalati, taiati bucatele mici), fasolea (curatata, spalata, taiata sau rupta bucati mici). Cand toate sunt fierte, se adauga bulionul, vegeta, piper macinat si lasam la clocot incet. Separat, intro tigaie in uleiul incins, punem faina si rumenim usor, stingem cu lapte rece si amestecam energic sa nu se faca cocoloase, apoi turnam rantasul peste ciorba sa mai dea cateva clocote, potrivim de sare, eu am adaugat si putin otet, imi place acrisoara. Se stinge focul si se presara verdeata tocata marunt.


miercuri, iulie 07, 2010

Dulceata de visine cu gel fix




Timp de preparare: 2 h
Ingrediente: 2 kg visine, 1 kg si 800 g zahar, 2 plicuri gelfix 1:1 (acesta l-am avut in camara), 3 vanilii. Am scos samburii cu presa de usturoi, astfel: asezi visina cu partea de care se prinde codita in sus si strangi manerele presei.
Mod de preparare: visinele spalate, curatate de codite si de samburi, se pun intro oala, se adauga cele 2 plicuri de gel fix amestecate cu 4 linguri de zahar, cand incepe sa fiarba tragem oala deoparte, adaugam restul de zahar, vaniliile pt aroma. Fierbem inca 1 -2 minute din momentul in care incepe sa fiarba dulceata. Se ia de pe foc si se toarna in borcane cu capac filetat, pastram borcanele la dunst uscat (acoperite bine cu o patura) pana a doua zi cand s-au racit si le asezam in camara. Am obtinut 8 borcanele.

Spalam fructele.
Scoatem samburii cu presa de usturoi.
Fara samburi.
Amestecam fructele cu gel fix.
Fierbem dulceata.
Punem dulceata in borcane.
Pofta buna!