vineri, aprilie 16, 2010

Supa de taitei


Timp de preparare: 1 ora si 10 minute (complexitate redusa).
Ingrediente: 5 morcovi, 1 bucata telina, 1 radacina patrunjel, 1 ceapa, vegeta, sare, 4-5 ciocanele de pui, patrunjel verde. 
Mod de preparare: La noi in Ardeal supa de taitei, se face limpede, cea de sarbatoare nu se serveste la masa cu zarzavatul si carnea in ea. Acuma, sarbatorile au trecut, nu am vrut sa mai fac salata de boeuf din zarzavat si atunci l-am taiat bucatele si l-am lasat in supa. Doar ceapa am fiert-o intreaga si am scos-o afara. Sa va spun cum am facut supa. Am oparit carnea, am curatat-o, am spalat-o bine. Intro oala de 3 litri cu apa, am pus la fiert carnita, zarzavatul curatat si spalat, la foc mare. Cand incepe sa fiarba se spumuieste supa si se reduce focul. Fierbem supa la foc domol pana la fierberea carnii si zarzavatului. Separat, fierbem taiteii cum ne indica instructiunile de pe ambalaj, clatim cu apa rece si ii adaugam la supa. Am folosit taitei subtiri si scurti. Deasupra presaram verdeata tocata marunt. Se serveste cu un praf de piper macinat si o bucata de carne(cate un ciocanel). 


marți, aprilie 13, 2010

Ceafa de porc cu garnitura de ciuperci si cartofi

Timp de preparare: 45 minute (complexitate redusa).
Ingrediente: Ceafa de porc, 1/2 ciuperci pt gratar, 2 cepe vechi, 3 fire de cepa verde, 6 rosioare cherry, sare, piper, patrunjel verde, 4 cartofi, ulei, cubulete de ardei gras rosu (din congelator).  
Mod de preparare: Ceafa se bate, se pipereaza, se sareaza si se pune la fript intro tigaie teflonata. Se prajeste pe ambele parti. Intre timp, se curata ciupercile, se taie bucati, se pun in tigaie cu putin ulei, adaugam rosiile, cubuletele de ardei, ceapa curatata, spalata si taiata pestisori, iar cea verde bucatele. Se lasa totul la foc mic, pana se prepara ciupercile, saram, piperam. Din cartofii curatati si taiati baghete, se fac cartofi pai. Pentru decor am preparat doi trandafirasi din cartofi, inspirandu-ma de la o persoana pe care eu o stimez mult, Alina, pe care am cunoscut-o la intalnirea ,, gustoaselor,, de la Alba-Iulia, anul trecut. Peste ciuperci presaram verdeata tocata. Langa acest fel de mancare, am servit un pahar de vin alb de casa. Am pregatit acest fel de mancare pt 3 persoane.
duminică, aprilie 11, 2010

Rulada colorata cu spanac




 Timp de preparare: 1 ora (complexitate redusa).
Ingrediente: 200 g sunca presata, feliata f. subtire, 250 g branza de vaca, 500 g spanac, 2 oua, 1 legatura marar verde, 1 legatura ceapa verde, 1 legatura usturoi verde(eu am pus 3 catei, nu am avut verde), 2 linguri faina, piper macinat, putina sare.
Mod de preparare: Spanacul ales, spalat, se fierbe in apa cu sare cateva minute(10 minute), se scurege de apa, se toaca, se pune intrun castron, se adauga mararul, ceapa, usturoiul taiate marunt, 1 ou intreg si albusul de la cel de-al doilea ou, faina, piperul, sare. Amestecam toate ingredientele foarte bine, apoi intindem compozitia intro tava(cu dimansiuni de 23 cm x 34 cm) unsa si tapetata cu hartie de copt, se introduce la cuptorul preincalzit timp de 15 -20 minute. In timp ce se coace foaia de rulada, pregatim umplutura: se amesteca branza cu galbenusul crud, sare, piper. Taiem sunca feliata in fasii subtiri. Se scoate foaia de rulada din cuptor pe o hartie de copt, se ruleaza cu grija si se lasa sa se racoreasca. Desfacem foia de rulada, o ungem cu branza, asezam fasiile de sunca peste branza si rulam foaia din nou, se impacheteaza in hartie de copt si se da la rece. Se taie felii de grosimea unui deget, se serveste alaturi de alte aperitive. Eu am decorat cu felii de lamaie si trandafir din salam uscat, a iesit ce se vede.
Sugestie: puteti prepara aceasta rulada cu ajvar (pasta de ardei) si va avea o culoare frumoasa portocalie inchis.