marți, aprilie 26, 2011

Salata de leurda cu fasole rosie si porumb


In aceasta primavara am profitat de beneficile verdeturilor de prin padure, mai precis salata de padure si leurda, pe care le-am procurat de la culegatorii cunoscatori ai acestor plante benefice sanatatii. Gustul leurdei este asemanator cu gustul usuroiului verde. Am preparat o salata gustoasa si hranitoare de leurda.
Timp de preparare: 10 minute
Ingrediente: 1 mana  frunze de leurda, 2 linguri boabe fasole rosie din conserva, 2 linguri boabe porumb din conserva, 2 fire de ceapa verde, 2 ridichi, sare dupa gust, 1 lingura ulei, otet de mere cu miere.
Mod de preparare: spalam bine frunzele de leurda, le scurgem de apa, le punem intrun bol, adaugam boabele de fasole rosie, cele de porumb, ceapa verde si ridichile spalate si taiate, potrivim gustul de sare, adaugam uleiul, punem otet dupa gust, amestecam usor ingredientele si salata este gata, se serveste ca atare.


Se spala leurda, se scurge de apa.
Adaugam fasole, porumb, ceapa verde ridichi.

sâmbătă, aprilie 16, 2011

Salata de padure (untisor) cu fasole, porumb, ou si ridiche


Salata de padure sau untisorul este foarte bogata in minerale.
Se folosesc doar frunzele. Mare atentie: nu se recomanda folosirea frunzelor in timpul infloririi sau mai tarziu, deoarece sunt toxice.
Eu am cumparat salata de la tarani cunoscatori.
Ingrediente: o mana de salata de padure, 1 ridiche, 1 ou fiert tare, 1 lingura boabe de fasole rosie (din conserva), 1 lingura boabe porumb (din conserva), 1 bucatatica de cascaval taiata cubulete, 1 lingura ulei de floarea-soarelui, otet de mere-dupa gust.
Timp de preparare: 10 minute.
Mod de preparare: se rup coditele plantei, se spala bine frunzele. Intrun bol amestecam frunzele de salatica cu 1 ou fiert tare, curatat si taiat in bucati, 1 lingura de fasole rosie, 1 lingura de porumb, 1 ridiche taiata felii subtiri si cateva cuburi de cascaval. Se adauga ulei si otet de mere dupa gust. Salata are un gust usor amarui ca si salata de gradina. Este gustoasa si aspectoasa.





miercuri, aprilie 13, 2011

Ciorba de urzici


Timp de preparare: 30 minute.
Ingrediente: 1/2 kg urzici, 1 galbenus de ou, otet, 5 catei de usturoi, 4 linguri ulei, sare, leustean, 200 ml lapte.
Mod de preparare: urzicile se spala in 3 ape. Intro oala punem uleiul la incis, calim urzicile spalate si scurse de apa pana cand scad si se inmoaie putin, adaugam 1 litru si jumatate de apa, fierbem urzicile, potrivim gustul ciorbei  de sare si otet, lasam sa clocoteasca inca 1 minut. Dupa ce stingem focul adaugam usturoiul zdrobit cu presa si din galbenusul de ou si lapte rece pregatim o diresatura pe care o adaugam putin cate putin peste ciorba. Adaugam leustean tocat marunt. Se consuma ca atare, sau cu adaos de smantana si ceapa verde.