Ciorbă /zamă de urzici
Pateu vegetal de ciuperci și seminte
Ciorba de ardei umplut 2
Atât de buna!!! Vrei și tu sa încerci?
Ingrediente:
-750/800 g carne tocata de porc
-100 g orez bine spălat și scurs de apă
-sare și piper
-6 ardei grași mari(eu asa am găsit la piață) spălați și curățați de sâmburi (sau 10/12 ardei mai mici spălați și curățați de sâmburi
-2 oua
-4 morcovi medii
-2 rădăcini patrunjel
-o legătură pătrunjel verde
-2 cepe albe
-2 linguri orez spalat
- 200 ml bulion sau 3 roșii decojite
- 2 lingurițe boia dulce
-4 litri apă
Mod de preparare:
Începeți cu pregătirea arderilor, pe care ii spălați, ii curățați de sâmburi și ii umpleți cu compoziția de carne preparată astfel: într-un bol amestecați carnea cu orezul, cu sare, piper, boia, o ceapa tăiată mărunt, cele 2 oua, 2 sau 3 linguri apa rece în timp ce omogenizati aceasta compoziție. (Apa rece face compoziția pufoasă. Acest truc îl folosesc și la sarmale). Între timp puneți apă la fiert (cei 4 litri) într-o oala de vreo 6 litri, pt ca acolo se va adăuga zarzavatul, ardeii umpluti și bulionul. Urmează sa umpleți frumos ardeii dar lăsați cam o jumate de deget liber ca să permită orezului din ardei sa se umfle la fierbere. Când apa fierbe, adăugați zarzavatul curățat, spălat și tăiat cubulețe(o ceapa, morcovii, pătrunjelul) După vreo 10 minute puneți în oala de ciorbă și ardeii umpluti cu compoziția preparată ca mai sus), adăugați și cele 2 linguri de orez și fierbeți ciorba la foc potrivit spre domol cam 50 /60 minute. Spre sfârșit adăugați bulionul. Dacă folosiți roșii le adăugați cu vreo 20 de minute înainte de scurgerea timpului de preparare a ciorbei. Roșiile trebuie sa fie curățate de coaja și acest lucru e ușor de realizat. Crestati coaja roșiei în 4 și o scufundați în apa clocotită, unde o țineți un minut, coaja se desface repede, scoateti roșia din apa, îndepărtați coaja cu grija după ce o lăsați puțin sa se răcorească, apoi o tocați mărunt și o adăugați în ciorbă. Asa procedați și cu celelalte roșii. Când ciorba este gata (după ce s a scurs timpul preparării, potriviți gustul de sare, stingeți focul și adăugați o legătură de pătrunjel verde tocat. Puteți servi ciorba cu smântână.