3 nov. 2009

Sarmale bune


Timp de preparare: 4 ore si 50 minute (complexitate redusa).
Ingrediente: 800 grame carne tocata, o cescuta de cafea cu orez, sare, piper(dupa gust), 1 lingurita boia, 1-2 lingurite vegeta, 1 ceapa, 2 cartofi(sarmalele nu vor fi gretoase), 1 ou, frunze de varza murata(20 frunze varza murata de la congelat), varza proaspata, rosii, marar, cimbru pulbere(l-am preparat din cimbru proaspat pus la uscat), bucati de costita afumata.
Mod de preparare: Intrun vas, punem carnea tocata, adaugam oul, orezul bine spalat si scurs de apa, ceapa taiata marunt, cartofii razuiti pe razatoarea cu gauri mari, sare, piper, boia, vegeta si omogenizam bine, Impachetam sarmale(mie mi-au iesit din aceasta cantitate 20 de sarmale mari)pe care le asezam intro oala mai mare, pe fundul careia am pus varza proaspata taiata marunt. Dupa un rand de sarmale, presaram iarasi un rand de varza taiata marunt si asezam din nou sarmale pana le terminam. Deasupra punem afumatura, pe care o acoperim cu varza marunta, peste care taiem rosii felii si asezam si niste marar frunze si un praf de cimbru. Punem sarmalele la fiert domol 3 sau 4 ore, dupa care se servesc cu smantana, langa bere rece sau vin. La preparare se iroseste cam 40-50 minute si la fiert 3-4 ore.