sâmbătă, aprilie 10, 2021

Prajitura ou ochi


 
 

Sursa: Jamila Cuisine

Aspectuoasă, răcoritoare si delicioasă  Prajitura ou ochi este usor de preparat. 

Ingrediente : 

Pentru blat: 
-200 g unt 85% grasime
-5 ouă 
-1 lingura esență de vanilie
-100 ml lapte
-300 g făină albă 
-250 g zahar
-1 plic praf de copt (10 g) 
-un praf de sare 

Pentru cremă: 
-800 ml lapte 
-1 lingură esența vanilie sau 3 plicuri zahăr vanilinat 
-400 g smantana acră cu conținut de 30% grasime
-80 g amidon(eu am folosit amidon Gustin dr Oetker) 
-100 g zahar pudră
 
Pentru decor: 
- jumătăți de piersici din compot(eu am avut compot de piersici la cutie de la Penny de 820 g. Am ales acest produs fiindcă are mai multe jumatati de fruct, iar pt decor sunt necesare cam 12 jumatati) 
-350 ml sirop de la compot 
-20 g amidon
-40 g zahăr pudră 

Mod de preparare blat:
Untul la temperatura camerei se omogenizează cu zahărul până devine ca o cremă, adăugăm ouale unul câte unul, esența de vanilie, făina, sarea, praful de copt, laptele si amestecam toate ingredientele. Transferăm compoziția intro tavă de prăjitură cu dimensiunea de 35x25 cm  tapetată cu hartie de copt, nivelam, dăm tava la cuptorul preincalzit la temperatura de 180° timp de 30/35 minute, pana trece testul cu scobitoarea. Blatul copt se lasa la racit. Intre timp se prepară crema. 

Preparare crema: 
Punem laptele intro cratiță, adaugam amidonul de porumb, zaharul, esența de vanilie sau plicurile de zahăr vanilinat, amestecam bine si continuu la foc mediu până când crema se va îngroșa. Crema îngroșată se lasă la racit cam 15 minute. Dupa cele 15 minute adaugam in crema smantana si omogenizam. Lăsăm deoparte până cand asamblăm prajitura. Intre timp se prepara un jeleu.

Preparare jeleu: 
Intro cratiță punem siropul de la compot la fiert, adăugăm zaharul, apoi amidonul de porumb. Amestecam bine si fierbem pana compoziția se va îngroșa și obținem jeleul. Lăsăm jeleul sa se răcească aprox 5 minute. Între timp asamblam prajitura. 

Asamblare prăjitură:
Peste blatul racit punem crema, nivelam cu spatula, asezam peste crema jumatatile de piersică scurse bine de sirop, apoi cu o pensulă ungem fiecare jumătate de piersică cu jeleu călduț (daca se răcește se întărește) iar restul de jeleu îl punem peste cremă. Prajitura se ține peste noapte la rece, după care se porționează astfel încât fiecare bucată de prăjitură să cuprindă în centru câte o jumatate de piersică. 

 
 



luni, aprilie 05, 2021

Maioneză de post



  

In doar câteva secunde, se prepară acest sos de maioneză din câteva ingrediente.
Aveți nevoie de: 
 - 200 ml ulei de floarea soarelui
 - 100 ml lapte de soia cu continut de 3,5% proteina. Eu am folosit lapte de soia cu continut de proteina de 1,6% , insa maioneza nu a fost foarte ferma.
  - 1 lingură rasă de mustar
  - sare dupa gust
  - piper macinat după gust
  - 3 sau 4 lingurițe zeamă de lămâie (aici decideți cât de acrișor vă place, puteți adaugă mai puțin sau mai mult, chiar puteti suplimenta cantitatea de zeamă de lamaie daca preferati un gust f acru). 
Mod de preparare: 
Puneți întrun vas inalt pentru blender ingredientele în ordinea înscrisă în rețetă în afară de zeama de lămâie pe care o adaugati la final dupa ce ați mixat bine ingredientele. Mixați ingredientele de jos in sus. Eu am folosit un blender vertical. 
Se obtine maioneza la care adăugați zeama de lămâie după gust și încorporați prin mișcări ușoare. 

 
duminică, martie 21, 2021

Ciorba de spanac cu fasole boabe





 Consistenta si usor de preparat este aceasta Ciorba de spanac cu fasole boabe

Pentru preparare aveti nevoie de: 

   1/2 kg (o jumatate kilogram) spanac     

   o ceapa alba

   o mana de foi de ceapa verde

   3 linguri ulei

   3 lingurite boia dulce afumata( puteti pune si obisnuita sau daca va place boia iute)

   1 conserva de fasole alba

   4 sau 5 catei de usturoi

   3 ml lapte de soia

   sare

   otet

   o lingurita piper macinat 

Mod de preparare: intro oala puneti la fiert 3 litri apa. Pana fierbe apa intro tigaie incingeti uleiul adaugati ceapa alba si cozile de ceapa tocate marunt, caliti le, adaugati boiaua, amestecati si turnati in oala de ciorba. Spalati spanacul taiati l sau rupeti l si adaugati l in apa care fierbe. Cand spanacul este fiert, adaugati conserva de fasole, lasati ciorba sa dea in cateva clocote. Potriviti gustul de sare, inacriti cu otet dupa gust, adaugati piperul macinat, dupa ce da in clocot puteti stinge focul. La final adaugati cateii de usturoi zdrobiti si laptele de soia, amestecati bine in ciorba si e gata de servit! Mie imi place cu ardei iute murat .