Se afișează postările cu eticheta Retete de post. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Retete de post. Afișați toate postările
miercuri, martie 09, 2011

Ciupeci Pleurotus in blid de mamaliga

Eu ador ciupercile, in special Pleurotus, care sunt carnoase si in perioda de post sunt hranitoare, prin continutul mare in proteine si amino-acizi, motiv pentru care au fost denumite “carnea padurii”. Este foarte important sa stim ca ele pot fi consumate si de diabetici prin aportul scazut de zaharuri. S-a demonstrat ca ciupercile au proprietati anticancerigene, antivirale, imunostimulatoare, ajuta la scaderea colesterolului, sunt o sursa naturala de vanadiu (cu rol in procesele de crestere si reproducere, reducerea glicemiei si formatiunilor tumorale). Deci o sumedenie de calitati care ne indeamna sa le consumam cat mai des. Sa nu uitam ca faraonii le considerau plante nemuritoare iar chinezii considera ca ciupercile intaresc nu numai organismul ci si sufletul, asadar va propun sa gatiti dupa reteta mea: ,,Ciuperci Pleurotus in blid de mamaliga,,. 

Timp de preparare: 20 minute
Ingrediente: 1/2 kg ciuperci Pleurotus, 50-60 ml ulei, 2 lingurite boia rosie, 1 ceapa alba mica, sare, 1 lingurita vegeta, 1-2 lingurite condiment pt carne de porc, 2-3 crengute patrunjel verde, cateva crengute marar verde, 2 catei usturoi, 1 lingura faina alba.
Pt mamaliga: faina de porumb grisata, sare, apa.
Mod de preparare: intro cratita punem uleiul la incins, adaugam ceapa taita marunt, calim usor ceapa, adaugam 2 lingurite boia rosie, amestecam, lasam 1 minut dupa care adaugam cupercile spalate si taiate bucati. Imi place sa folosesc ciuperci pleurotus pt ca nu se arunca nimic din ele, nu trebuiesc curatate de pielita, doar putin taiat din piciorus. Adaugam apa,  nu prea multa pt ca mai lasa si ciupercile, punem vegeta si condimentul pt carnea de porc (acesta contine rozmarin, boia, praf de chimion, asa l-am cumparat in acest amestec), fierbem mancarea cam 15 minute, potrivim de sare si dregem cu o lingura de faina amestecata cu putina apa rece (diresatura sa iasa de consistenta unei smantani nu foarte groase). Stingem focul si adaugam usturoiul taiat marunt, verdeata de patrunjel si marar tocate. Intre timp, pregatim o mamaliga vartoasa, din care adaugam intre doua vase unse cu ulei, tasam ca sa ii dam forma unui ,,blid,,(in Ardeal blid inseamna farfurie pt cei care nu stiu). Dupa vreo 2-3 minute scoatem mamaliga din forme, apoi in blidul de mamaliga format punem mancare de ciuperci, care se potriveste de minune cu castraveti murati.  Este o reteta de post, hranitoare si gustoasa.

Cam asa realizati ,,blidul,, de mamaliga.
Taiti marginile ce depasesc formele, intoarceti cu gura in jos si scoateti mai inatai forma mare.

Puneti si piper proaspat macinat pt aroma.
S-a potrivit foarte bine cu castraveti murati.

sâmbătă, martie 05, 2011

Iahnie de fasole boabe- albe

Timp de preparare: 2 ore
Ingrediente: 1 litra de fasole autentica de la tarani (cam 600 g), 3 catei de usturoi, 1 cana de bulion, 2 linguri de faina alba, 50 ml ulei, verdeata tocata marunt (patrunjel verde si marar verde), cateva bobite de piper, 2 frunze de dafin.
Mod de preparare: fasolea curatata de impuritati, spalata se pune la fiert in apa rece. Cand fierbe fasolea si apa se coloreaza in galben, aruncati apa, clatiti fasolea cu apa rece pana ce apa este curata,  puneti fasolea iar la fiert cu apa rece. Se fierbe la foc normal, intre timp adaugam piperul boabe si foile de dafin. Cand fasolea e fiarta si e doar acoperita de apa, facem focul mic. Separat intro tigaie pregatim un rantas din ulei incins la care adaugam faina (lucram la foc mic), lasam la rumenit apoi stingem cu o cana de bulion, amestecam sa nu ramana cocoloase si turnam rantasul peste fasolea fiarta,  potrivim de sare, clocotim iahnia 1-3 minute sa se lege rantasul si sa ingroase iahnia. Stingem focul, adaugam usturoiul zdrobit in presa.
Se serveste cu slanina fripta, carnati si verdeata presarata deasupra, cu mamaliga si muratura de varza din butoi, ori zeama de varza(cum am avut noi) sau castraveti murati.
Sfat: puteti pregati acest fel de mancare pt zilele de post dar atunci fara slanina sau carnati.



joi, martie 03, 2011

Mancare de mazare


 Acest fel de mancare se prepara foarte repede, se poate manca si in post, este o reteta usor de preparat.
Timp de preparare: 15 minute.
Ingrediente: 1 borcan mazare de gradina de 680 g cumparat din magazin alimentar, o cana bulion, sare, 2 catei usturoi, 2 linguri faina alba, 100  ml ulei, 1 legatura patrunjel verde, cateva crengute de marar verde.
Mod de preparare: intro craticioara punem uleiul la incins, adaugam faina, rumenim la foc mic, adaugam mazarea si lichidul in care a fost conservata. Amestecam bine, apoi imediat adaugam bulionul. Se lucreaza la foc domol, amestecam mereu sa nu se faca cocoloase, fierbem mancarea pana se ingroasa, formandu-se un sos. Se potriveste gustul mancarii de sare, stingem focul. Adaugam usturoiul zdrobit in presa de usturoi si presaram verdeata tocata marunt. Pt ca aceasta saptamana este saptamana branzei, in care se consuma oua si branza, mazarea am mancat-o cu oua ochiuri.
Sfat: va recomand mazarea de gradina pt ca este bine fiarta si lichidul in care e conservata e usor dulce. In timpul postului acest fel de mancare se mananca fara oua sau carne.
Doar mancare de mazare pt zile de post.
Pofta buna!

duminică, februarie 20, 2011

Sarmalute cu ciuperci in varza murata

Timp de preparare: 3 h.
Ingrediente: 600-700 g ciuperci, 250 g orez, 1 morcov, 1 patrunjel, 1 telina mica, 2 cepe, boia, piper, 1 ou, 1 cartof mare, 100 ml ulei, varza murata, 2-3 frunze de dafin, 1 lingurita cimbru uscat, cateva boabe de piper, 1 cub maggie.
Mod de preparare: curatam zarzavatul, il spalam, spalam ciupercile, razuim tot zarzavatul. Intro tigaie, mare, sau intro cratita incapatoare punem uleiul la incins, adaugam ceapa, calim pana devine sticloasa, adaugam orezul cu boiaua, restul zarzavatului,  lasam la foc mic pana scade apa din ciuperci. Stingem focul, lasam compozitia sa se raceasca, timp in care pregatim varza: desprindem frunzele, le desaram daca e cazul, taiem partea groasa de nervura. Compozitia racita, se amesteca bine cu un ou, se potriveste de sare, apoi luam cate o frunza de varza, asezam o lingura de compozitie pe frunza de varza si formam sarmalute, exact asa ca la sarmalele cu carne. Sarmalutele formate (au iesit 24 de sarmalute), se aseaza intro oala: la inceput, tapetam oala cu un strat de varza taiata fideluta, asezam un rand de sarmale, apoi iar un strat de varza fideluta, iar sarmale pana terminam, punem frunzele de dafin, boabele de piper, adaugam apa sa acopere putin stratul de sarmale si lasam sa fiarba vreo 2 ore pana fierbe varza. Se servesc cu smantana si mamaliguta calda.
Observatie: puteti sa folositi 350- 400 g orez.
Pregatim ingredientele.
Zarzavatul razuit.
Ciupercile razuite.
Calim ciupercile si restul zarzavaturilor.

Foarte gustoase cu smantana!


vineri, martie 05, 2010

Salata de vinete cu usturoi

Timp de preparare: 10 minute.
Ingrediente: 500 g vinete(din congelator), 1 ceapa, 159 ml ulei, 3 catei usturoi, sare. Pt decor: cipsuri, ketchup iute.
Mod de preparare: Punem vinetele(dupa decongelare) intrun vas de plastic, adaugam ulei, mixam cu robotul pana incorporam tot uleiul, adaugam ceapa si usturoiul razuite, potrivim de sare, decoram dupa inaginatie. Eu am decorat cu cipsuri si ketchap iute. Acum in perioada postului sunt foarte bune.

Tocanita de ciuperci Pleurotus




Timp de preparare: 30 minute.
Ingrediente: 500 g ciuperci, 1 ceapa, 150 ml ulei, 2 lingurite boia, 1 lingurita piper, 1 lingurita vegeta, 2 catei usturoi, sare, 1 legatura patrunjel verde.
Mod de preparare: Intrun cratit punem uleiul la incins, adaugam ceapa curatata, spalata, taiata marunt. Calim ceapa cateva minute la foc mic pana devine sticloasa, adaugam boiaua si imediat ciupercile spalate si taiate bucati, se adauga putina apa(foarte putina deoarece ciupercile mai lasa apa), punem usturoiul taiat marunt. Fierbem 15 minute la foc potrivit, adaugam vegeta, potrivim de sare. Se adauga patrunjel verde tocat dupa ce se stinge focul. Se serveste cu mamaliguta fierbinte si muratura. Este o mancare de post buna si hranitoare. Timp total de preparare: 25-30 minute.