4 oct. 2012

Zacusca cu ciuperci si vinete


Desi a fost seceta anul acesta, mai sunt gogosari pe piata si la un pret bun (2,50 lei/kg, ca acum o luna pt zacusca cu vinete i-am cumparat cu 4 lei kg), asa ca m-am gandit sa fac zacusca cu ciuperci, care mie imi place mai mult decat cea cu vinete. Nu am facut acest fel de zacusca de foarte multi ani. Sa va spun cum fac eu zacusca cu ciuperci si vinete.
Timp de preparare: 2 ore
Ingrediente: 2 kg ciuperci champignon, 1,5 kg ceapa alba, 3 kg gogosari, 1 kg de vinete coapte, curatate de coaja si tocate (eu am avut vinetele la congelator), 1 l ulei, 800 ml bulion, 1 legatura patrunjel verde, boabe de piper, frunze de dafin, sare neiodata (pt conserve), acid acetilsalicilic (de la farmacie).
Mod de preparare: spalati borcanele, apoi le sterilizati in cuptorul aragazului 15 minute. Ceapa curatata, spalata, se razuieste pe razatoarea cu gauri mari (eu asa am procedat) sau se macina prin masina de carne, se pune la calit in ulei, la foc mic vreme de 30 minute, dupa care adaugati vinetele. In acest timp, curatati gogosarii de samburi, taiati-i cubulete, opariti-i intr-o oala cu apa fierbinte cateva minute pana se inmoaie coaja, apoi strecurati-i de apa si  lasati-i deoparte. Mai nou eu oparesc gogosarii sa scurtez timpul de preparare a acestei conserve. Spalati ciupercile si fara sa le curatati, le razuiti pe razatoarea cu gauri mari, le puneti intr-o oala la fiert cu foarte putina apa (ele lasa apa dupa cateva minute). Ciupercile mai mici le taiati felii ca sa arate bine zacusca, sau daca doriti le puteti taia toate, depinde cum va este mai usor. Fierbeti ciupercile pana scade apa, sau pana cand considerati ca sunt fierte. Le scurgeti de apa daca mai au apa, le adaugati peste ceapa, adaugati vinetele, fierbeti ingredientele 20-30 minute. Acum e momentul sa puneti bulionul, gogosarii, boabele de piper, foile de dafin, sare dupa gust. Fierbeti zacusca in continuare vreo 15 minute, dar nu uitati sa amestecati mereu, adaugati patrunjelul verde spalat si taiat marunt, continuati fierberea alte 15 minute. Luati oala de foc, turnati zacusca in borcane cu  capac curate si sterilizate. In fiecare borcan, scuturati un varf de cutit de acid acetilsalicilic si infiletati capacul. Tineti borcanele cu zacusca la dunst uscat acoperite cu o  patura groasa. Ziua urmatoare asezati borcanele intr-o tava pe fundul careia puneti un prosop de bucatarie, puneti apa si dati borcanele la cuptor la foc potrivit 30-45 minute. Stingeti focul, lasati-le sa se raceasca in cuptor, iar ziua urmatoare le depozitati in camara. Pentru cantitatile inscrise in reteta sunt necesare cam 18-20 borcane de 330 g.

Se presara patrunjelul, fierbem 15 minute.
Punem zacusca in borcane.
Pentru testul gastronomic.
Pofta buna!

22 comentarii:

laura spunea...

ultima etapa de sterilizare e obligatorie ?

alinutzika spunea...

fff gustoasa!pup

Ana- spunea...

vai cat de bine arata, sigur e la fel de buna, mie mi-e prea lene sa-mi fac singura asa ceva, mai degraba cumpar sau astept sa faca altii ca voi |:)

DiaMar bucataria galbena spunea...

O bunatate.Pup!

Roxana spunea...

Foarte buna zacusca facuta in casa! Preferata mea e cea cu ciuperci! Arata minunat! :)

Gavrila spunea...

Zacusca este preferata mea... mi-ai facut o pofta fenomenala!

scule si unelte spunea...

Favorita mea e zacusca, mi-ai facut pofta si chiar am sa incerc sa prepar aceasca zacusca. De 4 luni de zile sunt vegetariana si vreau sa incerc ceva nou preparat doar din legume si fructe. Multumesc

Oana D. spunea...

Buna, foarte buna, si noi facem in fiecare an 2-3 variante de zacusca, inclusiv cu ciuperci!

Silvia spunea...

Este delicioasa! Si mama o prepara si ii iese super.

cazare ranca spunea...

foarte gustoasa zacusca cu ciuperci. mie imi place mai mult decat cea doar de vinete. iar pozele tale arata ata de....apetisant! multumim!

colectare creante spunea...

Foarte faină reteta, am să incerc si eu. Multumesc

Maria spunea...

Minunat, am sa incerc si eu retera imediat! Pare delicioasa!

Alina spunea...

Arata foarte bine si cred ca este la fel de buna precum arata. Am sa incerc si eu retetat.

Sabrina spunea...

Arata bine si este cel putin la fel de gusoasa. Si noi o pregatim in familie, este chiar preferata tatalui.

ktm spunea...

Cat de bine arata zacusca asta, as vrea sa gust si eu din ea...

Parchet spunea...

O bunatate de mancare, plus ca e foarte sanatoasa.

Larisa spunea...

Sanatoasa, naturala si gustoasa. Sper sa nu se piarda niciodata o asemenea mancare.

Ancuta spunea...

Va multumesc mult pentru reteta, o sa o incerc cu prima ocazie.

Reparatii Laptop spunea...

Arata ca la mama acasa,avem multe mancaruri traditonale bune.

Mihaela spunea...

Am servit aproape toata iarna zacusca de acest gen si chiar nu ne-am saturat de ea, e delicioasa.

steluta spunea...

trebuie pus si morcovi,nu-i asa?

maria elena spunea...

Steluta, nu am pus morcovi. Niciodata nu am folosit la zacusca cu ciuperci morcovi. Multumesc de vizita. Sper sa citesi raspunsul meu in timp util, daca vei dori cumva sa pregatesti aceasta zacusca pt iarna. Pot sa-ti spun ca eu folosesc uneori cand am timp mai mult la dispozitie, gogosari copti in locul celor opariti.