8 sept. 2011

Lupu leaganul copilariei mele



Mereu imi vin in minte vacantele frumoase, petrecute la bunicii dinspre mama. Bunica mea draga, nu mai este, insa imaginea ei o pastrez vie mereu in mintea si sufletul meu. Mama Sofia, era o taranca frumoasa, inalta, cu ochii albastri ca cerul. Mi-era asa draga, ma bucuram mereu cand venea la noi, ma cuibaream in poala ei si nu ma mai dadeam jos, numai cand ma certa mama, insa bunica o dojenea cu glasul ei bland: las-o Maria! Bunicul meu, mosu Valere, a plecat devreme pe cealalta lume, pe cand aveam eu vreo 7-8 ani, insa bunica a trait pana la 84 de ani.
Bunicii mei locuiau intrun satuc frumos, Lupu este numele, cu aer nepoluat, cu multi locuitori, aproape de orasul Blaj (micuta Roma, asa cum l-a numit Eminescu), la confluenta celor 2 Tarnave. Sunt proaspete in mintea mea, vizitele la casa bunicilor, desi ei nu mai sunt de peste 30 de ani... Satucul bunicilor este situat in Podisul Secaselor si apartine de comuna Cergau.
Acum as vrea sa ma mandresc facandu-va cunoscut faptul ca in pamantul satului Lupu, s-a descoperit un foarte important tezaur dacic, de argint, din timpul razboaielor daco-romane. Tot un motiv de mandrie este si faptul ca bunicul meu, mosu Valere, era ruda cu poetul ardelean Aron Cotrus, care insa a trait o vreme in Spania, la Madrid si s-a stins pe pamant strain in America. In satul Lupu, exista o statuie ridicata in amintirea lui Aron Cotrus si din cate am aflat, acesta este comemorat in fiecare an in luna ianuarie.


Doamne, cat imi era de draga casuta bunicilor varuita in neriu (albastru) cu pridvor, cu odaia dinentre(adica cea dinainte, de la strada) cu geamurile adapostite de obloanele verzi din lemn, o alta odaie, unde iarna gateau. De-a lungul casei era pridvorul cu multi stalpi. In casa tavanul era podit cu lemn, peste care din loc in loc erau niste grinzi mari tot din lemn, pe care bunica tinea agatate in cuie, ulcele din pamant, iar pe pereti avea agatate blide cu desene interesante, unele cu motive nationale, dar si cu alte desene, spre ex unul era pictat cu un cocos. In ulcele bunica ascundea zaharul cotcas (adica cel cubic), si voia sa ma rasplateasca uneori cand mancam tot, pt ca eram o mare mofturoasa. Insa spre dezamagirea dansei, mie nu prea imi pasa de zaharul ei ca imi placeau mai tare bomboanele de la oras. Langa casa era conia (bucataria de vara), care era ceva improvizat, acoperit , din lemn, unde aveau cuptorul de paine, in care mama Sofie, facea pita proaspata si crescuta, lichie cu varza, cu ceapa si prune, unde toamna usca prune pt iarna. Prunele uscate in cuptor, erau tare bune iarna, cand ne trimitea si noua, la oras, iar mama facea zama de prune. Uneori luam din camara prune pe care nu le mai spalam, le mancam asa pline de cenusa din cuptor.
In fundul curtii statea mandru un par cu miezul rosu, cu pere mici si gustoase. Mai sus, era poiata, sopru si vizavi de sopru exista o constructie din lemn, unde bunicii pastrau lazile cu faina. In fata acestui adapost, era coserul cu cucuruz. Langa poarta, imi amintesc fantana cu ciutura si troaca mare din care se adapau vitele cand se intorceau din ciurda.
Dupa poiata si sopru, incepea o livada frumoasa de pomi in care majoritatea erau pruni si meri. Cam acesta era decorul in care eu imi petreceam vacantele de vara. Prunele din livada erau din cele bistritene si clichine.
Casa bunicilor statea intre casa lui nana Marie a lui Gustin si Nana Marie a lui Dumitru. Noi eram copii lu' Maria lui Isaila lu' Valere, dupa numele bunicului.
Ma opresc aici cu povestea, sa nu va plictisesc, voi continua cat de curand cu un nou episod.

13 comentarii:

Televizoare LCD spunea...

Foarte frumos.Ai putea atasa mai multe poze articolului mai facut curios:P:D

maria elena spunea...

Televizoare LCD@: regret, nu am poze, bunicii mei nu mai sunt de mult, insa eu port in suflet aceste amintiri dragi legate de acest satuc frumos, care azi nu mai arata asa. Acum are canalizare si sosea pana la intrarea in sat.

pansy spunea...

elena,multe din ce povestesti s-au intamplat si in copilaria mea.fiind ardeleanca,maramuresanca,o multime de cuvinte ,regionalisme din cele ce le folosesti,sunt comune cu zona mea.la noi la albastru se spune mnerau(cu a din i,ca sa intelegice spun).cat despre costele de zahar,la fel se spunea si vine din umgureste si inseamna cub.iti multumesc pentru aducerea aminte.au trecut aproape 42 de ani de cand imi faceam veacul pe la bunica si sora tatalui meu.

coco spunea...

frumoase meleaguri pe acolo ! iti incarca bateriile !

maria elena spunea...

coco@: suntcu adevarat fermecatoare pt mine. Cunosti zona?

Anonim spunea...

acolo in fotografie i sancelu dar va trimit eu poze cu lupu in curand
nepotu lui mama veta baiatu lu nica

maria elena spunea...

Dragul meu, stiu, eu am facut poza in august cand m-am intors de la intalnirea gustoaselor la Alba. Casa seamana izbitor cu cea a bunicilor, pana si culorea era aceeasi, mi-a placut intratat ca nu m-am putut abtine sa nu o imortalizez. Multumesc mult de vizita, sunt bucuroasa ca ai citit postarea, vor mai urma cateva episoade din nestersele mele amintiri.

maria elena spunea...

Pansy, eu mereu sunt nostalgica dupa vremurile copilariei, de aceea am simtit nevoia sa-mi descarc sufletul, iar cei ca mine sa citeasca, sa-si retraiasca in amintiri copilaria. Te pup, iti multimesc de vizita.

Haine Online spunea...

Frumoase locuri am trecut odata pe acolo mai demult.

Anonim spunea...

No sa sti draga mea ca ai descris intocmai casa mamei Sofi chiar daca ea nu mai exista o vad in mintea mea.Imi placea sa merg cu veri tai acolo si mai ales imi placeau perele cu miezul rosu era singurul par din sat cu miez rosu...

maria elena spunea...

Draga anonim, perele erau delicioase, le mancam cu placere, pana la cotorul dulce acrisor, acolo culoarea roz era mai intensa. A trecut multa vreme de atunci, casa nu mai este, iar amintirile mele legate de acest sat minunat, curat, nu se vor sterge niciodata. Multumesc de vizita si de comentariu.

Dana spunea...

frumos evocate amintirile dragi din copilarie...felicitari

ion isaila spunea...

amintirile mele sunt de 40 de ani,casa noastra era intre Anica lui Seiceanu si Maria lui Iovu, iar peste drum incepea ulita ce ducea la sipot(grui),
eram nepotul lui Isaila Ion Denes...parul nostru avea altoite doua soiuri intr-un singur pom...